De n-ai fi Tu...

Searbăd mi-ar fi drumul de n-ai fi cu mine,
Aș cânta de jale și n-aș ști să plâng,
M-aș topi de soare-n zilele senine -
Trestie uscată, gata să mă frâng.

Mi-ar fi noapte-ntr-una neștiindu-Ți glasul,
Gura s-ar deschide, mintea nu Te-ar ști,
M-aș cuprinde-n brațe, clătinându-mi pasul,
Cântecul de leagăn m-ar îmbătrâni.

Aș căta în stele lege și dreptate,
Născocind povestea unei lumi demult,
Aș ciopli în minte câte-o zeitate
Pentru fiecare cântec ce-l ascult.

De n-ai fi Tu, Doamne, aș muri de frică,
Aș fugi într-una printre amintiri,
Inima s-ar strânge ca o turturică,
Adunând fantasme și închipuiri.

De n-ai fi Stăpânul care mă iubește,
Aș fi cel ce vinde și-i apoi vândut
Și, cu ochi de gheață, brațele de clește,
Răul mi-ar fi sprijin, ura mi-ar fi scut.

Aș avea pe buze vin de aguridă
Când aș ține-n mână ultimul pahar;
Umbre unduioase-n piele de aspidă
M-ar sălta-n adâncuri prefăcute-n jar.

De n-ai fi Iubirea care mă salvează,
De n-ai fi Tu Domnul, unic Dumnezeu,
Ostenit ca umbra palidă-n amiază,
Întrebând de Tine, Te-aș căta mereu...