De n-ai fi tu

De n-ai fi Tu aș fi o umbră,
Ascunsă în pustiu de vremi,
De n-ai fi Tu aș un abur,
Departe de un loc suprem.

De n-ai fi Tu aș fi o rază,
Ce-i stinsă de un gust amar,
Lovită de al neputinței,
Înalt și greu, întins hotar.

De n-ai fi Tu aș fi doar fumul,
De focul dragostei... cel stins,
Aș fi de groaza ce iar vine,
Ca să mă tem... mereu învins.

O Doamne azi de n-ar fi harul,
Ce l-ai lăsat ca să te știu,
Nu mi-ai fi Tatăl ce mă vede,
Eu nu aș fi al Tău azi fiu.

De n-ai fi Tu cel ce mă știe,
Aprinse guri m-ar nimici,
Care se zbat să mă omoare,
De n-ai fi Tu... eu aș muri.

Nu aș străbate viitorul,
Doar în trecut aș rămânea,
De n-ai fi Tu Acela care,
În pasul meu stă-n fața mea.

De n-ai fi Tu la cârma vieții,
Spre moarte eu m-aș îndrepta,
Aș rătăci în miezul nopții,
De n-ai fi Tu... lumină Ta.

Aș fi fărâmă de-amintire,
Un praf ce-i dus spre-un infinit,
În care urletele multe,
Racnesc... căci Tu ești Cel lipsit.

De n-ai fi Tu... azi m-ar înghite,
Adâncul cel întunecat,
Aș fi mereu fără putere,
De n-ar fi harul Tău bogat.

N-aș ști ce gust are iubirea,
De nu ai fi prezent mereu,
În inima ce-am dăruit-o,
Întreagă Ție... Dumnezeu.

De când ești Tu... am fericirea,
Ce doar la Tine-o pot găsi,
De când Te știu... am doar o Țintă,
Pe Tine-n ochi a te privi.

De când ești Tu... doar lin am zborul,
Și visul mi-e spre vesnicii,
De când te știu... mi-e dulce plânsul,
Și-n inimă am bucurii.
Amin