De n-ai fi fost

De n-ai fi fost, Isuse, dragă,
un vid mi-era fiinţa asta-ntreagă,
un sâmbur de nisip alunecat pe-o creangă,
ca vântul în mare să îl smulgă;
neant pierdut. Şi-o aşteptare vagă.

De n-ai fi fost, Isus, Tu, Salvatorul,
un fulg de nea mi-ar fi fost dorul,
şi orice vânt mi-ar fi smuls zborul
să-mi tacă-n gând de voci tot corul.

De n-ai fi fost, m-ar fi dus gândul,
cum mătură praful pământul,
şi picuri grei mi-ar trage- avântul
în gura unde vezi adâncul.

De n-ai fi fost, Tu, Dumnezeu,
Cain era numele meu,
fugind de teamă-n pas mereu;
pribeag. Şi ars de frig şi greu.

De n-ai fost, de n-ai fi fost...
Pământul m-ar cere-napoi,
căci umbra i-ar fi fără rost
şi pasu-mi rămâne-n noroi.

De n-ai fi fost, aş fi pierdut...
Plângea Ioan, dar n-a ştiut
că vrednic este doar un Miel,
Isus Cristos, Emanuel!

O, slavă Ţie, Leu din Iuda,
ce ţii peceţile şi Cartea!
Din Jertfă ai rodit o-Mpărăţie,
pe cap ne pui lumină sfântă, vie,
iar ochii ni-i deschizi cu tină,
iertând cu sânge orice vină.

O, slavă Ţie, c-ai fost, eşti şi vei fi
Biruitor cu Viaţă. De-acum şi-n veşnicii.

Amin!

Grein, 04.04. 2020