De n-ai fi Doamne-al meu izvor

De n-ai fi Doamne-al meu izvor,
Aș fi flămând de veșnicie,
Aș fi un rob doar întristat,
Ce-i sec de Tine... bucurie.

Aș fi pierdut pe drum spre cer,
De nu ai fi a mea lumină,
Deasupra mea ar fi doar nori,
Nu aș avea o zi senină.

De n-ai fi Doamne-n răsărit,
M-aș prăbuși într-o pustie,
Mi-ar fi în noapte viața mea,
Departe dusă de vecie.

În prăbușire m-aș afla,
De nu ai fi mereu cu mine,
Adânc eu simt cum mâna Ta,
De greu departe ea mă ține.

De nu ai fi iubirea mea,
N-aș fi salvat de la pieire,
M-aș îndrepta spre-un loc adânc,
Ce-i Doamne gol de-a Ta iubire.

M-ar spulbera un vânt sosit,
Ce vrea să fiu răpus sub soare,
O Doamne cât de bun Tu ești,
Ce mare este-a Ta-ndurare.

De nu ai fi... n-aș exista,
Nici ochii mei n-ar fi spre soare,
M-ar îneca un val adus,
De un adânc pustiu de mare.

M-ar înghiți un timp născut,
Din al durerii adâncime,
N-aș ști un dulce ce mi-ai dat,
Din clipele cele divine.

Dar viu Tu ești și-adevarat,
Ființa mea Tu niciodată,
N-ai părăsit sa fiu zdrobit,
De soarta vieții ce-i nedreaptă.

Tu m-ai condus spre Paradis,
Să fiu cu Tine-o veșnicie,
La brațul Tău să cânt un cânt,
Cântarea cea de bucurie.

Îți mulțumesc de harul Tău,
Din slava slăvilor divine,
Să pot să văd zorii cerești,
Ce îi răsări și pentru mine.

Isus iubit... iubirea Ta,
M-a mântuit... ce bucurie,
Noi în curând ne vom vedea,
Vom fi-mpreun-o veșnicie.
Amin