De n-ai fi Doamne-a mea scăpare

De n-ai fi Doamne-a mea scăpare,
Pe unde oare-aș rătăci,
De nu ai fi cu mine-n vale,
Din ea vre-o dată aș ieși?

De nu ai fi a mea lumină,
În noaptea lungă aș fi eu,
În ea un rob a-ntunecimii,
Eu n-aș fi Doamne robul Tău.

De nu mi-ai fi o călăuză,
M-aș pierde-n locul cel pustiu,
M-ar înghiți adâncul mării,
Aș întâlni un prea târziu.

Aș obosi în așteptare,
De nu mi-ai da puterea Ta,
Pe calea vieții mele Doamne,
Ce-aș fi eu oare fără ea.

Ce-aș fi sub valurile vieții,
Dacă în ele Tu n-ai fi,
Eu unde oare aș ajunge,
Dacă Tu Doamme n-ai vâsli.

Pe unde vântul mă va duce,
De Tine de n-ar fi oprit,
Căci numai Tu cand strigi din ceruri,
El este vântul potolit.

Ce-aș fi sub ploaia ce aduce,
Doar stropi de foc ce mă lovesc,
De nu mi-ai fi Tu vindecare,
Eu unde pot să o găsesc.

Sub norii care-s plini de teamă,
Cum aș putea păși și eu,
De nu m-ar ține-ntotdeauna,
Doar mâna Ta de Dumnezeu.

Ce-aș fi eu Doamne fără Tine,
Ce-as fi fără iubirea Ta,
Ce îmi aduce zorii zilei,
După o noapte-atât de grea.

Aș fi o pulbere purtată,
De o furie din adânc,
Spre locul celor care veșnic,
Ei doar suspină și doar plâng.

Aș fi ca stropul cel de rouă,
Ce cade pe pământ uscat,
Aș fi ca fulgul de zăpadă,
De vântul rece fluturat.

Aș fi un ciob fără suflare,
De n-ai fi Tu în viața mea,
Căci doar la Tine e puterea,
Ce viață poate mie-a-mi da.

La Tine este acea clipă,
Ce-n vise azi o port mereu,
Și împlinirea lor Isuse,
E tot la Tine Domnul meu.

Ești tot ce poate fi vre-o dată,
Și fără Tine n-aș putea,
Ca să pășesc spre ziua-n care,
La ceruri ne vom înălța.