De n-ai fi a mea scăpare

De n-ai fi a mea scăpare, Doamne eu aș fi pierdut,
De nu mi-ai fi mângâiere, nicicând n-aș fi cunoscut,
Cât de mare ți-e iubirea, ce mi-o porți mie mereu,
În acele clipe Doamne, când îmi este-atât de greu.

De n-ai fi mereu cu mine, singur pe pământ aș fi,
De nu te-aș simți aproape, întristarea ar veni,
Căci Isuse fără Tine, este greu pe-această cale,
Este o durere care, ea nu are vindecare.

De n-ai fi a mea tărie, aș rămâne doar întins,
Pe adâncul mării care, el mă vrea un suflet stins,
Nu aș arde dacă focul, nu ar fi aprins de Tine,
Aș fi doar o amintire, stinsă azi printre ruine.

De n-ar fi a Ta iubire, Doamne ea nemărginită,
Azi ființa mea pe cale, ar fi una ce-i oprită,
De-acel răcnet ce se-aude, din adâncul de pământ,
Ce-i adus și de furtună, și de valuri, și de vânt.

De n-ai fi a mea lumină, eu m-aș pierde-n rătăcire,
N-aș vedea Isuse calea, ce duce spre mântuire,
Cea adevărată este, doar de Tine luminată,
Din zorii de dimineață, dar și în întreaga noapte.

De n-ai fi n-aș fi azi Doamne, robul Tău pe-acest pământ,
N-aș cunoaște nici puterea, ce-i o taină în cuvânt,
N-aș simți nici bucuria, ce în lacrimi eu mereu,
O simt Tată-n ceasul care, mie-mi este-atât de greu.

Aș fi-un praf al vieții mele, de nu te-aș fi cunoscut,
Aș fi-o floare ne-nflorită dacă nu aș fi băut,
Din izvor cu apă vie, ce din Stâncă izvorăște,
Stânca care ești Tu Doamne, cea care azi mă-ntărește.

Astăzi vin Isus la Tine, să îți mulțumesc aș vrea,
Că Tu ești prezent întruna-n drumul meu spre slava Ta,
Că-mi ești sfânta călăuză, care astăzi mă conduce,
Când a mea carare Doamne ea ajunge la răscruce.

Vreau să-ți mulțumesc Isuse, pentru-a Ta prezență sfântă,
Când cobori... inima Doamne, fericită ea îți cântă,
Mângâiată de fiorul care-i blând și e duios,
Slavă Ție, slavă Ție, preaiubitul meu Hristos.