text Poezii crestine

De-mi vor sta munții în față

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De-mi stau munții azi în față, eu nu vreau a mă opri.
Ba mai mult, când ei se-nalță, eu atunci mă voi grăbi,
Căci ei vor ca răsăritul, cel de soare să nu-l văd,
Au azi munții o dorință, să mă vadă în prăpăd.

Uneori îmi stau în față, și nicicum nu se clintesc,
Vor să îmi aplec eu ochii, după ei să nu zăresc,
Acea zare minunată, pentru mine ce răsare,
Nici acele raze care, spun că-ndată El apare.

De ridică astăzi marea, valuri... . teamă nu-mi va fi,
Căci dorința mea e mare, pe Isus a-l întâlni,
Știu... la mal El mă așteaptă, și chiar valuri de stropesc,
Azi ființa mea pe cale, mă ridic când obosesc.

Mă sleiește valul mării, când lovește cu putere,
Dar strigarea mea ajunge, pân-la tronul îndurării,
Cel pe tron ce astăzi șade, îmi aduce ajutor,
Ca-n adâncul cel de mare, eu în val să nu cobor.

Să nu simt cât de fierbinte, e nisipul din pustiu,
Să nu simt înghețul care, vrea să-nghețe ce e viu,
Cel ce mâna își întinde, ca să nu îmi fie greu,
Singur să mă simt vre-o dată, nu mă lasă-i... Dumnezeu.

De se-arat-o tulburare-n adierile de vânt,
Nu mă clatin... telelia, mi-e zidită de un sfânt,
Să mă smulgă el nu poate, vântul care s-a pornit,
Căci de o putere vie, în grădin-am fost sădit.

Să mă scuture azi vântul, el nicicum nu ar putea,
Al său vuiet să-mi aducă, mie teamă-n calea mea,
El nu poate căci tărie, mie-n toate-i Dumnezeu,
Și pe drumul către viață, lângă mine e mereu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>