De-mi ve-i da să gust amarul

De-mi vei da să gust amarul, Doamne, supărat n-oi fi,
Căci eu știu, prin viață pasul, doar prin har el va păși.
​
De-mi vei duce visul nopții, să cunoască valea grea,
Teamă n-am să am, Isuse, valea este-n mâna Ta.
​
Chiar de drumul e-n urcare, chiar de pare neînvins,
Tu-mi ești sprijin și odihnă, brațul Tău e necuprins.

Nu mă tem de nici-o stâncă, nici de vântul cel turbat,
Căci pe stânca mântuirii, Tu, Isus, m-ai așezat.
​
Dacă-n calea mea apare, uneori, nori grei de fum,
Tu ești Stâlpul de lumină, ce-mi arată dreptul drum.

Îmi smeresc a mea ființă, sub porunca Ta de sus,
Tot ce am și tot ce sunt eu, Ție, Doamne, Ți-am adus.
​
N-am să cer o cale lină, fără lupte sau nevoi,
Ci Te cer pe Tine, Doamne, să pășești pe drum cu noi.

Când credința-mi e-ncercată și când trupul mi-e slăbit,
Îmi aduc aminte, Tată, cât de mult Tu m-ai iubit.
​
Orice plan ce-ai scris cu mine, este sfânt și e curat,
Chiar de ochii mei în lacrimi, înțelesu-n-au aflat.

Eu mă las purtat de Tine, ca un prunc la pieptul Tău,
Știind bine că din toate, Tu mă scoți din ce e rău.
​
Nu mai caut slava lumii, nici al ei deșert tezaur,
Căci Cuvântul Tău, Stăpâne, este prețiosul aur.

Îmi pun viața la picioare-Ți, ca un ciob în atelier,
Să mă modelezi, Părinte, după chipul Tău din cer.
​
Îți dau azi a mea voință, gîndul meu și tot ce simt,
Căci nu vreau să ne despartă, poftele care mă mint.

Fă din inima-mi o harpă, să răsune-n mii de cânt,
Despre harul ce mă ține, pe-a Ta cale pe pământ.
​
Și când soarele vieții, va apune în amurg,
Iar a anilor șiroaie, peste wchipul meu se scurg,
Voi privi cu bucurie, spre locașul Tău cel sfânt,
Căci m-am lepădat de sine, pe acest pribeag pământ.
​
Te slăvesc pentru trecutul, ce prin har l-ai ocrotit,
Te slăvesc pentru prezentul, unde sunt de Tin-iubit.

Iar în marea Ta iubire, viața mea eu o predau,
Căci doresc până la capăt, sub a Ta paza să stau.
Amin