text Poezii crestine

De mi-ar fi grea cărarea vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

De mi-ar fi grea cărarea vieții,
Pe ea nu vreau ca să opresc,
Căci vreau la capătul de viață,
A mea iubire s-o-ntâlnesc,
Cea care azi îmi dă putere,
Îmi umple inima de dor,
Să nu mă-ntorc pe drumul care,
El nu-i un drum ce e ușor.

Durerea de-i în piept aprinsă,
Să mă așez eu nu aș vrea,
Căci vreau să-L întâlnesc pe cale,
Pe Cel ce-o poate vindeca,
Iar dac-ar fi până la capăt,
Ca eu s-o duc cu-amar și greu,
Aș vrea s-o duc căci știu... la capăt,
Sunt așteptat de Dumnezeu.

Iar dacă marea suferință,
În fața mea ea ar veni,
Eu tot nu vreau pe drumul vieți,
O clipă pasul a-mi opri,
Cu mine am făgăduința,
Că singur nu voi rămânea,
Oricât de mare-i suferința,
Va fi și Domnul meu în ea.

Iar de voi bea din lacrimi multe,
Dintr-un izvor ce-i nesecat,
Eu știu că Domnul mă va trece,
Printr-un zăduf să fiu uscat,
El mă va duce iar sub ploaie,
Și prin cuptoarele fierbinți,
Să fiu curat în clipa-n care,
Mă v-a-nălța printre cei sfinți.

Chiar de-ntâlnesc și văi în viață,
În ele vreau doar treaz a fi,
Să văd ieșirea care Domnul,
Oricând o poate pregăti,
Iar dacă noaptea va apare,
Pe El vreau doar a-l căuta,
Prezența Lui a mea cărare,
O poate-n noapte lumina.

Să-mi netezească poate drumul,
Doar El puteri poate să-mi dea,
Să văd frumoasă vremea care,
Ea este-o vreme-atât de grea,
El inima poate să-mi schimbe,
De starea mea să fiu mereu,
Mulțumitor... ca drumul crucii,
Să-l pot urca chiar de e greu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>