De m-oi clătina pe cale

De m-oi clătina pe cale, de-mi va fi mi-e mai greu,
De-mi voi apleca privirea, Tu iubite Dumnezeu,
Să nu lași a mea ființă, ca să cadă la pământ,
S-o ridici din prăbușire, pe-al Tău braț măreț și sfânt.

S-o ridici din groap-adâncă, să-ți slujească ne-ncetat,
Să-i dai aripi ca să zboare, spre un loc îndepărtat,
De voi fi în îndoială, să-mi dai din puterea Ta,
Tu sa-mi fii mereu tărie, Doamne Tu nu mă lăsa.

De-mi va tremura și glasul, gura să-mi deschizi mereu,
Către Tine să pot Doamne ca să strig când mi-este greu,
De îmi vor cădea în rugă, mâinile... te rog Isus,
Fii Tu Cel ce mă ajută, să le țin mereu în sus.

Dar atunci când mă va bate, vântul... tu nu mă lăsa,
Să mă ții te rog de mână, căci nu vreau eu a cădea,
Să nu lași să mă înnece, marea tulburată-n vânt,
Să rămâi te rog cu mine, cât voi fi eu pe pământ.

Să îmi ștergi a mele lacrimi, când puteri n-oi mai avea,
Să-mi hrănești a mea ființă, când ea va înfometa,
Doar pe aripa iubirii, eu aș vrea să zbor mereu,
Către Tine... căci știu Doamnne, că pe ea nu-mi va fi greu.

Înaintea mea în toate, eu aș vrea doar Tu să fii,
Ca să-mi netezești cărarea, și cu mine să rămâi,
Să rămâi în orice vreme, Dumnezeule ceresc,
Căci în viața mea Isuse, doar pe Tine te iubesc.