De m-aș face azi o floare

De m-aș face azi o floare, înflorit-aș vrea să fiu,
Din al zorii dimineții, până-n noapte-n ceas târziu,
Pentru Cel ce mie-mi este desfătare... să-nfloresc,
El e marea mea iubire, doar pe El eu îl iubesc.

De m-aș face-o adiere, să adii sub nori aș vrea,
Ca să mă strecor îndată, la Isus... iubirea mea,
Nu poate ca să oprească, adierea mea de vânt,
Nici-un nor, căci numai Domnul este ținta mea în gând.

De m-aș face-un strop de ploaie, pe pământ să cad n-aș vrea,
Ci dorința mea cea mare, este-n cer de-a rămânea,
Să nu simt ce-i uscăciunea, ce de mine-ar fi udată,
Aș fi roua cea din ceruri, de Isus doar adorată.

Dar de-aș fi un fulg... eu fulgul, între cer și-acest pământ,
Aș dori să fiu de mine, adierea cea de vânt,
Fluturat în sus la Domnul, să nu cad să mă topesc,
Vreau topirea mea să-mi fie din iubire... că-L iubesc

Dar de-aș fi un fir de iarbă, să rămân un fir aș vrea,
Încălzit de-o rază sfântă, ocrotit de mâna Sa,
Și din roua dimineții, eu să mă hrănesc mereu,
Roua este man-adusă de-al meu Domn... de Dumnezeu.

Orice-aș fi... aș vrea cu toate, pentru Domnul ca să fiu,
Chiar de-aș fi eu azi o floare, care crește în pustiu,
Știu că și-n pustiu El are, un izvor din care eu,
Să beau viață și putere, când îmi este cel mai greu.

Sau de-aș fi o adiere, strop de ploaie... fulg de nea,
Sau acel fir mic de iarbă, n-ar schimba dorința mea,
Ea e una... este mare, de-al sluji orice-aș fi eu,
Pe Acel care în toate-ar fi cu mine... Dumnezeu.