text Poezii crestine

De m-ar duce astăzi viața

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De m-ar duce astăzi viața, într-un loc întunecat,
Eu voi cere-a Lui lumină, care ea m-a luminat,
Voi păși fără-ndoială, căci de mână sunt ținut,
De Acel ce-n orice clipă, El pe cale-mi este scut.

De voi fi flămând... El Domnul, hrană mie îmi va da,
Căci în orice-mprejurare, gura mea îl va striga,
Îmi va da mereu putere, prin cuvântul ce-a lăsat,
Să-mi hrănesc a mea ființă, când eu sunt înfometat.

N-ar putea să mă usuce-n viața mea nici-un cuptor,
Căci Cel viu El mă va duce, lângă stâncă la izvor,
Să m-adăp cu adevărul, să m-adăp cu alinare,
Și-n durerile din viață, să m-adăp cu vindecare.

Niciodată tulburata, mare ce va ridica,
Valurile ce încearcă suflet-umi a-mi îneca,
Ea nu va putea căci Domnul, barca vieții îmi conduce,
Și prin valurile mării, El la mal barca îmi duce.

Prin furtuni tot El e-acela, ce mă duce iar sub soare,
Căci iubirea ce mi-o poartă, este ea atât de mare,
El nu-mi las-a mea ființă, pe-al Său braț e ea mereu,
Să nu fie nimicită, de furia celui rău.

Orice mi-ar veni în față, de nimic nu-mi este teamă,
Căci eu când îl strig pe Domnul, inima mea când îl cheamă,
Cerul se deschide-ndată, prin al duhului fior,
Domnul mântuirii mele, El îmi vine-n ajutor.

El e Cel care mă trece, de-orice zid ar apărea,
Și de orice încercare, oricât ea ar fi de grea,
Căci în palma sa pe cruce, și pe mine m-a săpat,
Ca în ziua judecății, și eu să fiu înălțat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>