De la răsărit Isuse, până la apus de soare

De la răsărit Isuse, până la apus de soare,
Se aude astăzi glasul... Tău duios, atât de tare,
Se aude... el tot strigă, o chemare astăzi face,
Căci e vremea cea din urmă, și o clipă nu mai tace.

Se aude o strigare, ce pământul își dorește,
Să-l trezească căci îndată, vine Cel ce-mpărățește,
Ea cutremură și munții, norii ce sunt adunați,
Despărțiți sunt ei de vocea, care strigă ne-ncetat.

Taina vremii cea vestită, peste toate e văzută,
O văd astăzi chiar și orbii, căci de ei n-a fost crezută,
Tu în ea te-auzi întruna, Dumnezeule cel viu,
Glasul Tău mereu se-aude, în al lumii reci pustiu.

El răsună peste ape, nu vrea timpul a opri,
Vrea ca pașii către ceruri, astăzi ei a se grăbi,
E putere-n el căci poate, muților un grai a da,
Sufletele ce sunt moarte, el le poate învia.

Se aude... numai tare, auzit ești Dumnezeu,
Până pe adânc de mare, unde-i cel ce ca un leu,
Azi răcnește să înghită, tot ce Tu Doamne-ai creat,
Însă nu are putere, e la Tine Împărat.