DE LA PIEPTUL MAMEI PE CRUCEA GOLGOTEI

A crescut la pieptul mamei Pruncul cerului Isus
Învăţându-Şi ascultarea Tatălui din cer de sus.
La trezeci de ani primise misiunea de Mesia
Ca să pregătească-n taină pentru toţi Împărăţia.

Una mai puţin văzută, prin credinţă şi-ascultare,
Şi primită-n inimi calde ca pe-o mare Sărbătoare.
El vestea şi pocăinţa şi-i chema din mari păcate
Pe mulţi vameşi ce-L urmară şi femei prostituate.

El împarte vindecare multora din neagra gloată
În care-a văzut credinţă şi o inimă curată.
Orbii, muţii şi leproşii ce-L strigau cam de departe
Au primit tămăduire şi o viaţă fără moarte.

A păşit senin pe valuri şi-a oprit furtuna mării
Ca să creadă ucenicii în miracolul salvării.
A-nviat Isus chiar morţii, n-a făcut înmormântări
Pentru că El este Viaţa pe-ale dragostei cărări.

A hrănit mulţimi flămânde doar cu pâini şi câţiva peşti
Care te învaţă simplu cum să crezi, cum să trăieşti.
Dar a dat refuz mulţimii ce-L voia drept Împărat.
El venise pentru cruce ca un Miel nevinovat.

Când lucrarea-i pe sfârşite, ucenicii-s învăţaţi,
Mesia Isus Se-opreşte şi dă Cina pentru fraţi.
Era clar ce Îl aşteaptă: Jertfa-n ceasul cel suprem
Ca de moarte să ne scape şi de-al iadului blestem.

Ucenicii cu mâhnire Îl ascultă, nu-nţeleg
Chiar dacă-n acele vorbe se ascunde-un cer întreg.
Stau, vorbesc şi se întreabă: „Oare unde Se va duce?”
Însă El, Isus, Hristosul mergea hotărât spre cruce.

Vine ora despărţirii. Ia doar trei în Ghetsimani
Iadului să-i stea în cale printre-atât de mulţi duşmani.
Vă gândiţi ce Îl aşteaptă? Duhuri multe fără număr
Îl sfidau în orice clipă şi-L băteau acum pe umăr:

„Cum Te-ncumeţi să iei răul omenirii vinovate
Şi să-l duci de unul singur? ! ... N-ai să cazi cumva pe spate? ! ...
Cum să-i poţi ierta pe hoţii braţ la braţ cu criminalii
Ce-au distrus o lume-ntreagă plini de ură ca vandalii? ! ...

Cum să suferi pentru-atâţia care Legea au călcat
Şi-n pornirea lor nebună chiar pe Iahve L-au blamat? ! ...
Cum crezi Tu că păcătoşii au să creadă-n jertfa Ta
Şi apoi fără de merit toţi să poată-n cer intra? ! ... ”

Astfel Îl loveau vrăjmaşii nevăzuţi de după ramuri
Cu-ntrebări umilitoare ce-i băteau mereu în geamuri.
Pe când Fiul sub povară se ruga cu lacrimi grele:
„Tatăl Meu din înălţime ce eşti mai presus de stele,

Dacă Tu-mi vezi suferinţa şi-Mi cunoşti întreg amarul
Tată, dacă e posibil, depărtează-acum paharul!
Totuşi Eu nu a Mea voie să se facă Tată vreau,
Ci doar voia Ta cea sfântă şi paharu-ntreg să-l beau!”

Glasul sus în cer ajunge însă Tatăl n-a răspuns.
Fiul Îşi apleacă fruntea şi aceasta e de-ajuns.
Vine gloata furibundă, Iuda este-n fruntea lor.
Trădătorul Îl sărută şi Îl vinde pe Păstor.

Se-mplineşte profeţia. Petru a lovit un rob.
Domnu-l mustră şi repară... strânge carnea ca pe-un ciob.
Este arestat în noapte Cel ce e Lumina lumii,
Ce pe om îl plăsmuise tot din pulberile humii.

Domnu-i dus la judecată. Marii-preoţi L-au plasat
După legea cea romană la Irod şi la Pilat.
Dar Irod, „vulpea vicleană”, n-o să afle chiar nimic.
Domnul tace şi-l priveşte ca pe-un simplu inamic.

Dar Pilat luă ligheanul vrând s-arate într-un fel
Că spălându-se pe mână este fără vină el! ? ...
Dar nu-acesta-i adevărul. Singurul nevinovat
Merge condamnat la moarte să ne scape de păcat.

Să ne dea la toţi iertarea dacă azi ne pocăim
Ca-n credinţa noastră sfântă pentru Domnul să trăim.
El muri cu vina noastră, dar a treia zi din morţi
A-nviat cu-a Sa putere şi-a rupt miile de porţi.

A eliberat toţi sfinţii din Şeolul cel străvechi
Care pentru Domnul vieţii au avut ochi şi urechi.
Şi i-a dus mai sus în slavă pentru ziua cea de-apoi
Când Hristos Se va întoarce ca şi Dumnezeu cu noi.

De aceea când durerea vine şi ne dă ocol
Iară ochii cei de carne parcă ar privi în gol
Să ne pregătim temeinic şi să fim toţi plin de Duh
Gata pentru Domnul nostru la-ntâlnirea din văzduh!