De îți este-a ta privire, azi pe cale-ncețoșată

De îți este-a ta privire, azi pe cale-ncețoșată
autor. Diana (G. U)

De îți este-a ta privire, azi pe cale-ncețoșată,
N-ai decât să strigi spre ceruri, într-o rugă ne-ncetata,
Să îți dea de sus lumină, să nu mergi tu bâjbâind,
Ci pe mijlocul de cale, să pășești mereu cântând.

Însă pentru o minune, ca s-o vezi cu ochii tăi,
Să nu stai la sfat cu-aceia care sunt păgâni și răi,
Nici să-ți clatine piciorul, chiar de drumul e brăzdat,
Este-acelaș de pe dealul, care Domnul l-a urcat.

Ca să vezi cum El străbate, norii adunați ce sunt,
Să aștepți tăcut în taină, jos la cruce suspinând,
Vei vedea cum potolește și furtuna-n viața ta,
Dacă-n mijloc de furtună, numele-i ve-i înălța.

Ca să vezi cum răsăritul, îl aduce-n zori de zi,
Rabdă în tăcere noaptea, oricât ea de lung-ar fi,
Căci doar după-ntunecime, poate fi un răsărit,
Plin de o splendoare vie, până vine-un asfințit.

Dacă vrei raze de soare, să coboare-n viața ta,
Pe sub nori lasă să treacă, calea vieții... chiar de-i grea,
Las-o și prin văi să treacă, prin cuptoarele fierbinți,
Este-o cale cunoscută de Isus, și de cei sfinți.

Căci lucrările divine, care sunt numai de sus,
Sunt văzute doar de-aceia, ce-s pe urma lui Isus,
Și-a Lui urmă poate trece, pe oriunde e mai greu,
Căci a luat toată povara, Fiul cel de Dumnezeu.
Amin