DE DOUA MII DE ANI SE-AUDE O VOCE

De două mii de ani se-aude-o voce,
Când mai puternic, când doar un ecou:
“Mireasa Mea, mult nu mai e și, iată,
Curând, curând Eu voi veni din nou.

Cuvintele ce ți le-am spus în noapte,
Acolo, în grădina Ghetsimani,
Nu și-au pierdut puterea nici o clipă,
Ci au rămas aceleași peste ani.

Ți-am spus atunci că-n vremea de pe urmă
Fărădelegea se va înmulți
Și-n inimile celor nestatornici
Sublima dragoste se va răci.

Păcatul a ajuns azi o virtute,
Să fii curat și sfânt e demodat.
Lumea-și alege idoli ca modele,
Pe când pe Mine-n iesle m-au uitat…

Sodoma și Gomora s-ar ascunde,
S-ar rușina de ce se-ntâmplă azi,
Dar tu păstrează-ți haina nepătată,
Veghează de pe Stâncă să nu cazi.

Mi-am dat viața ca să ai viață
Și sângele pe Golgota-am vărsat
Și te doresc cu-o gelozie sfântă
Departe de-ntinare și păcat.

Te vreau lumină într-o lume oarbă
Și sare într-o lume fără gust,
Te vreau o călăuză pentru alții
Pe drumul mântuirii, cel îngust.

Când zorii mântuirii se arată
Și noaptea de păcat e pe sfârșit
Veghează în tăcere și așteaptă
Cu vasul plin și cugetul sfințit.

Ajută azi pe cel ce e-n nevoie,
Împarte pâinea ta cu cel sărac,
Și-n dragoste îmbracă pe orfanul
Ce stă la colă de stradă, dezbrăcat.

Adu-ți aminte de-ale mele fapte,
Când printre voi umblam ca pământean.
Nu fii levit, nici preot fără milă,
Ci fii și tu un bun samaritean.

Eu știu că-i greu ca să trăiești în lume
Și să-ți păstrezi credința ce-ai primit,
Dar îți voi da putere-n orice vreme
Să biruiești cum Eu am biruit.

Eu văd c-adesea ești batjocorită,
Lovită și hulită de dușman,
Dar ce frumoasă-i jertfa ta privită
De-aici de Sus, din Noul Canaan.

Da, știu ce simți, și văd a tale lacrimi,
Căci sunt cu tine-n fiecare pas
Și când ți-e greu Eu îți ridic povara,
Din brațul Meu nicicând n-am să te las.

Am pus un înger să stea lângă tine
Atunci când treci prin valea de-ncercare,
Iar lacrimile ce le verși, știi bine,
Le voi preface în mărgăritare.

Vor încerca furtuni să te-nspăimânte,
Lovind mereu corăbioara ta,
Dar să privești în Golgota, pe munte,
Și marea de-ncercare va tăcea.

De-ai ști cum urlă valuri înspumate
Și cum cel rău pândește ca un leu,
Dar nu te teme, peste-acestea toate
Veghează Mâna Mea de Dumnezeu.

Iar în curând, când peste lumea-ntreagă
O mare încercare va veni
Pe brațul Meu vei fi în siguranță,
De marele necaz te-oi izbăvi.

Puțin mai e din noaptea-ntunecată,
Mai rabdă doar puțin, de dragul Meu,
Căci, iată, o răsplată minunată
Și-am pregătit-o-aici în cer chiar Eu.

Aici în slavă este sărbătoare,
Oștirile cerești s-au pregătit,
Așteaptă doar a trâmbiței strigare
Să te primească-n raiul strălucit.

S-a-mpodobit tot cerul cu splendoare
Și îngerii se bucură nespus
Cu ei și Eu aștept cu nerăbdare
Măreața zi, cea fără de apus.

Pe nori de slavă voi veni spre tine
Și în văzduh apoi ne-om întâlni
Și vom zbura spre zările senine
Spre veșnicia care va veni.

Uitate vor fi lacrimi și suspine,
Dureri și boli nicicând nu vor mai fi
Ci pace, fericire și iubire
Ne-or însoți-n eterne bucurii”.