De dor de cer îmi este plânsul

De dor de cer îmi este plânsul,
Atât de-amar îmi este el,
Mi-e dor de clipa de odihnă,
De-al meu Stăpân Emanuel.

Mi-e dor de clipele-mpreună,
În care nu ne-om despărți,
Ah cât de dor îmi e de Domnul,
De clipa când va reveni.

Mi-e dor să nu mai am durere,
Mi-e dor de tot ce nu-i trecut,
De infinitul care are,
Acolo-n cer doar început.

Mi-e dor s-aud în piept cum bate,
O inimă ce s-a păstrat
Mereu curată pe pământul,
Care adânc l-a-ndurerat.

Mi-e dor să-i cânt o veșnicie,
Cu îngerii în locul sfânt,
În urma mea cum va rămâne,
Mi-e dor să văd... acest pământ.

Să las în urmă tot ce astăzi,
Este străin în jurul meu,
Căci tot ce am, este acasă,
E sus în cer... la Dumnezeu.

Mi-e dor să uit ce azi îmi este,
Un greu trecut în fața mea,
Mi-e dor de străzile-aurite,
Pe care sus eu voi călca.

Mi-e doru-aprins în piept întruna,
Și focul lui îmi dă puteri,
Ca să privesc fără-ncetare,
Acolo... . dincolo de zări.

El se va stinge când din ceruri,
Al meu Isus va reveni,
Până atunci el este dorul,
Ce-n mine arde zi de zi.

Mă trece iute de ispite,
Căci doar pe Domnul îl doresc,
El este dorul ce mă face,
Numai pe El să îl iubesc.
Amin