text Poezii crestine

De cine să mă tem în viață oare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De cine sa ma tem în viață oare,
Când ești cu mine Doamne Tu mereu,
Când îmi ridici de jos a mea privire,
Să nu privesc pământul astăzi eu.

De cine să îmi fie oare teamă,
În inimă când Tu doar locuiești,
Când focul de iubire mă topește,
Când știu cât Tu pe mine mă iubești

De cine să mă tem oare pe cale,
Când urma Ta-i sub pasul meu mereu,
Când Duhul Tău mi-aduce cercetarea,
Să pot să trec ușor de orice greu.

Mă duci în vise dincolo de zare,
Să pot la pieptul Tău eu odihni,
Ma-nviorezi mereu cu-a Ta prezență,
În orice vremi... oriunde eu aș fi.

Mă duci pe o mireasmă după stele,
A dragostei cerești ce Tu o ai,
Ca eu să nu mă pierd în deznădejde,
În inimă îmi pui un colț de Rai.

De cine să mă tem când știu că cerul,
M-așteaptă zi de zi... . neâncetat,
Cu porțile deschise la un capăt,
Privind spre ele nu pot ca să cad.

De ce sa am în glasul meu vre-o teamă,
Pe buze o cântare Tu mi-a pus,
Privirea mea de ce ea să se teamă,
Când eu privesc spre Tine scump Isus.

De ce eu să mă tem când peste mine,
Un har divin mereu e revărsat,
Sunt plin de bucurii și pace sfântă,
Căci sunt un fiu de mare Împărat.

De cine să mă tem când pentru mine,
Doar Tu ești sus în cer și pe pământ,
Acel atotputernic ce vre-o dată,
Nu lasă ca să fiu bătut de vânt.

În Tine eu mă-ncred și nu am teamă,
Căci lângă Tine nu poate ea fi,
O cale netezită mi-este viața,
N-am teamă nici în noapte nici în zi.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>