De ce tu plângi în noapte

De ce tu plângi frate în noapte,
De ce tu lăcrimezi mereu,
Crezând c-ascunzi a ta durere,
Dar el o vede... Dumnezeu.

De ce ascunzi mereu pe fața,
C-un zâmbet... tu tristețea ta,
Căci cei ce simt frate cu tine,
Ei știu ce-i în inima ta.

Îți știu a tale nopți în care,
Tu bei paharul ce-i amar,
Căci frate-a ta amărăciune,
Ea între noi nu-i un hotar.

E cea ce ne unește-n rugă,
Când mijlocim în ea mereu,
Și vreau să știi că niciodată,
Tu singur nu ai fost la greu.

Tu cel ce fără de odihnă,
În inimă si-n gând suspini,
Voi fi în rugăciuni cu tine,
Când porți coroana cea de spini.

Mă voi ruga ca să fii bine,
Ca Domnul ție să îți dea,
Putere, dragoste, credință,
Când tu suspini în noaptea grea.

Chiar dacă gura nu-ți vorbește,
În ochii tăi eu am văzut,
Că porți mereu... mereu durerea,
Ce te apăs-atât de mult.

Te-ntrebi de ai greșit vre-o dată,
Ooo... frate nu-nvinovăți,
Ființa ta, căci Domnul slavei,
E Cel ce te va izbăvi.

Durerea ce o simți tu astăzi,
E poate curățirea ta,
Căci doar curat, în cer... acasă,
Tu frate vei putea intra.

Iubit ai fost și ești de Domnul,
Vei fi iubit de El mereu,
Tu frate-ales ai fost odată,
De Cel ce-ți știe greul tău.

El vede nopțile în care,
Tu pace, liniște nu ai,
Dar are Domnul o dorință,
De veghe tu mereu să stai.

Și vreau să-ți spun încă odată,
Chiar de ascunzi... ce simți... eu știu,
Durerea ce o porți în suflet,
Și-o rugă-nalț către Cel viu.

Să-ți dea mereu statornicie,
Credință frate scump... iubit,
Și de Acel ce te iubește,
Eu știu că voi fi auzit.

Dar vreau ca să mai știi un lucru,
Că cineva va fi mereu,
Cu tine... chiar de taci tu frate,
Căci îți cunoaște greul tău.