De ce-ți scufunzi azi fața-n lacrimi

De ce-ți scufunzi azi fața-n lacrimi, copilule... căci tu iubit,
Ai fost și ești întotdeauna, de Cel ce nu te-a părăsit,
De ce-ți lași inima să plângă, de ce oftezi și gemi mereu,
Pe drumul care El odată, desculț urca cu-atâta greu.

De ce lași crucea jos tu astăzi, spunând că nu mai poți s-o duci,
De ce pe Domnul tu de mână, creștine nu vrei să-l apuci,
El vrea să-ți dea ție-ajutorul, să-ți fie astăzi mai ușor,
Ca să nu fii printre aceia, ce ei nu urcă... ci cobor.

De ce ți-e fața întristată, de ce tu ești îngândurat,
De ce lași vântul să te bată, în ce tu ești azi ancorat,
Trezește-te din somnul morții, căci timpul este pe sfârșit,
Și vine Cel ce pentru tine, pe cruce sus a fost jertfit.

Ridică-te din aplecarea, ce astăzi ea te-a gârbovit,
Și pasul tău pe-această cale, să fie unul ce-i grăbit,
Ridică-ți fața către ceruri, căci Domnul vrea să-ți dea acum,
Lumina Sa... ca urma albă, tu s-o urmezi pe-al crucii drum.

Privește lung cum zorii zilei, aproape sunt de un sfârșit,
Aproape sunt de timpul care, pe tine azi te-a obosit,
Ridică-te... îngenunchează, apune vremea ce e grea,
Fii gata pentru înălțarea, ce în curând va apărea.

Ridică-te și nu mai plânge, tu bucurie vei primi,
De prin credința dăruită, pe calea-ngustă vei păși,
De-ți este greu... întinde mâna, El să te scoată vrea acum,
De Cel ce te așteapt-acasă, cu tine-i azi mereu pe drum.