text Poezii crestine

De ce ți-e sufletul mâhnit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De ce ți-e sufletul mâhnit când Domnul e cu tine,
El zi de zi asta ți-a spus, dar n-ai crezut creștine,
Te întristezi de-atâtea ori, când vine vre-o-ncercare,
Tu uiți că bunătatea Sa, sfârșit vre-o dată n-are.

De ce în deznădejdi mereu, ți-arunci a ta privire,
În deznadejde nu găsești, un drum spre nemurire,
Îl vei găsi doar de privești, mereu numai în sus,
Căci drumul către cer el este-n mâna lui Isus.

Te clatini tu adeseori, în vântul care bate,
Și gândul tău îl duce el, pe-o aripă... departe,
Ca frunza este fluturat, creștine gândul tău,
Vre-o izbăvire să nu vezi, când vine-un timp mai greu.

Te lași de valuri azi purtat, și dus în larg de mare,
Privire-adesea o apleci, și nu privești spre zare,
Ridic-o azi și vei vedea, cum izbăvirea vine,
Și nu lăsa să te scufunde, valul azi pe tine.

Credința ți se stinge-ncet, cu ea și tu te stingi,
Sub mucul fumegând suspini, și-adeseori azi plângi,
În vag privești spre nicăieri, cuprins de-ngrijorare,
De unde vine... ai uitat, o mare îndurare.

Deschide ochii larg acum, și inima deschide,
Să intre Dumnezeu ar vrea, o clipă n-o închide,
Atâtea daruri ți-a adus, sunt toate pentru tine,
Primește-L azi, nu-L alunga, va fi târziu de mâine.

Cu bucurie a venit, cu pacea cea divină,
Căci de divinitate vrea, să-ți fie ție plină,
Și inima... și gândul tău, tu nu îl alunga,
Primește-L pe Isus ca Domn... Stăpân în viața ta.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>