De ce ți-e mânioasă starea

De ce ți-e mânioasă starea, tu vântule ce-adeseori,
Aduci asupra mea întruna, doar teamă și pe ceruri nori.

De ce ți-e vuietul năprasnic, și rece bați asupra mea,
Când scut îmi este mâna care, vre-o dată nu mă va lăsa.

Dar voi din ape ridicate, azi valuri care spumegați,
De ce în calea mea spre Domnul, adeseori vă ridicați.

Când stă în barca vieții mele, un Împărat ce ar putea,
Cu un cuvânt să potolească, furia voastră ce e rea.

Dar tu furtună fără milă, ce tot apari în drumul meu,
Nu vezi că nu am nici-o teamă? , cu mine este Dumnezeu.

De ce aduci cu tine umbre, ca să privesc mereu în jos,
Când ochii mei lipiți întruna, ei sunt de Domnul, de Hristos.

Voi flăcări ce-apăreți pe cale,
De ce cu foc vreți a-mi opri,
Avântu-n zbor spre Țara care,
La capăt o voi moșteni.

Ca să vă stingă într-o clipă, al meu Stăpân El ar putea,
Căci pentru-o mare-Mpărăție, acolo-n ceruri El mă vrea.

De ce vreți să vă fiu o pradă, de ce adesea încercați,
Să doborâți a mea ființă, a cui eu sunt oare uitați?

Uitați că undeva pe-o cruce, cu sânge-am fost răscumpărat? ,
Uitați că sunt un fiu de Rege, ce mânture-n dar mi-a dat.

Zădarnică vă e-ncercarea, să mă răpuneți n-ați putea,
Pe drumul cel ales de mine, mereu e Domnu-n fața mea.

El dă și munții la o parte, căci mult de El sunt eu iubit,
Cu El vre-o dată nu am teamă, de voi mereu sunt izbăvit.

Chiar de îmi faceți drumul vale, chiar de-mi aduceți timpul greu,
Cu mine-n vale este Domnul, îmi luminează drumul meu.

Va potoli orice furtună, și chiar bătaia cea de vânt,
Va liniști și apa mării, al meu Isus... cu un cuvânt.

Va stinge flăcările care, apar adesea-n fața mea,
Va netezi a mea cărare, El pentru mine vă lupta.

Mă va lua mereu pe brațe, ca să mă smulgeți niciodat,
Nu veți putea din mâna care, ea de la moarte m-a salvat.
Amin