De ce ți-e inima-ntristată

De ce ți-e inima-ntristată,
Și spui că ție-ți este greu,
De ce cu-amar suspini în noapte,
Când știi că tu ești fiul Meu,
De ce nu vrei să stai o clipă,
Privirea să ți-o-ndrepți în sus,
De ce n-ai liniște nici pace,
Din dimineți până-n apus.

De ce ți-e fața umezită,
De ce-al tău pas tot îl oprești,
De ce credința ți-e slăbită,
De ce tu deznădăjduiești,
Când pentru tine-am dat popoare,
Când pentru tine Eu am dat,
Tot ce-am avut mai scump... pe Fiul,
Cu moartea care a luptat.

De ce te-așezi astăzi pe margini,
De ce să lupți tu nu mai vrei,
De ce asculți de guri deșarte,
Care sunt guri de farisei,
Când Eu cobor și-ți spun copile,
Că te iubesc neîncetat,
Că ești valoare pentru Mine,
Căci pentru tine tot am dat.

De ce-ți apleci astăzi privirea,
O ațintești înspre pământ,
Când Eu sunt sus... te-aștept pe tine,
Ți-am pregătit un loc ce-i sfânt,
Și apa vie din izvoare,
Vre-o dată nu se va sfârși,
Căci este-un loc al nemuririi,
Unde doar dragoste va fi.

Tu doar ridică-te-n picioare,
Eu mâna astăzi mi-am întins,
Ca să te scot dintre ruine,
Tu n-ai să fii vre-o dată-nvins,
Căci te-am ales de dinaintea,
A celor zile ce ți-am dat,
Să-ți dau o mare moștenire,
Și-un nume sfânt de Împărat.

Eu mă aplec să-ți șterg suspinul,
Să-ți șterg durerea ce o ai,
Tu în smerenie copile,
La poala crucii vreau să stai,
Acolo nimenea nu poate,
Sa te rănească niciodat,
Căci ție scut îți voi fi-n toate,
Căci tu ești fiu răscumpărat.