text Poezii crestine

De ce te-ntristezi copile

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

De ce te-ntristezi copile,
De ce plângi adeseori,
De ce nu mai ai răbdare,
Până-n răsărit de zori.

Ziua este-atât de-aproape,
În curând voi reveni,
Ție-ți voi aduce-ndată,
Vremea ce nu va sfârși.

De ce-ți clatini azi credința,
De ce deznădăjduiești,
De ce fiule pământul,
Întristat astăzi privești.

Tu ridică-ndat privirea,
Printre nori mă vei vedea,
Nu lăsa să te doboare,
Gândul rău și vremea rea.

De ce stai astăzi pe margini,
Să te-ntorci din drum gândești,
Fiule numai în față,
Vei putea să mă găsești.

Chiar de-ai obosit pe cale,
Ca să-naintezi mereu,
La-l ei capăt drag copile,
Te voi aștepta chiar Eu.

Stau cu brațele întinse,
Tu nu te opri din drum,
Mâna și a ta privire,
S-o ridici... te-ating acum.

Vreau să-ți dau ție putere,
Ca să poți înainta,
Dar privește înspre Mine,
Să pot astăzi ție-a-ți da.

Vreau să simți cum te-nfășoară,
Un fior Dumnezeiesc,
Să-nțelegi cât Eu pe tine,
Drag copile te iubesc.

Voi străpunge-acum și norii,
Ca să vezi cum Eu cobor,
Dar privește înspre Mine,
Să îți vin în ajutor.

Grea îți este a ta cruce,
Grea e și povara ta,
Dar aș vrea să-ți spun copile,
Doar Eu pot a ți-o lua.

Eu îți pot purta de grijă,
Însă tu mereu rămâi,
Într-o flacără aprinsă,
A iubirii... cea dintâi.

Fii statornic pe cărare,
Și-n mânia cea de vânt,
Căci tu singur niciodată,
Nu ai fost pe-acest pământ.

Ochii Mei de sus din ceruri,
Sunt numai asupra ta,
Căci ales ai fost de Mine,
Pentru cer... în slava Mea.

Pentru tine-am dat popoare,
Pentru tine Eu am dat,
Unicul Meu Fiu copile,
Ca să fii răscumpărat.

Te-am făcut moștenitorul,
Locurilor ce-s cerești,
Te-am primit din nou acasă,
Nu oricum... așa cum ești.

Pentru Mine ești valoare,
Chiar dacă din jurul tău,
Vorbe-aruncă și ocară,
Gura celui ce e rău.

De ești azi în prigonire,
De ești tu disprețuit,
Nu uita copile dragă,
Tu de Mine ești iubit.

Azi ridică-te-n picioare,
Căci vreau a te ridica,
Glasul Meu care răsună,
E pentru ființa ta.

Lasă șoaptele străine,
Dar și umbrele ce vin,
Ele-n urmă să rămână,
Fiule... că-ndat revin.

Stai aproape tu de Mine,
Ca atunci când voi veni,
Să fii gata de plecare,
Sus în cer cu Mine-a fi.

Vremea este-atât de scurtă,
Tu mă vei vedea curând,
Dar până atunci copile,
Rabdă chiar de rabzi plângând.

Taci de e durerea mare,
Cum și Fiul Meu tăcea,
Pe o cruce în durere,
Pe un deal zis Golgota.

Roagă-te fără-ncetate,
Cum și El necontenit,
Se ruga și pentru tine,
Ca să fii tu mântuit

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>