De ce te îndoiești, când Domnul e cu tine

De ce te îndoiești, când Domnul e cu tine,
De-atâtea ori în viață, pe El tu l-ai văzut,
În ea El ți-a făcut, mereu ție doar bine,
Ți-a dat ce-n rugăciune, creștine i-ai cerut.

De ce cazi azi adesea, în deznădejdi pe cale,
Pe ea tu niciodată, n-ai fost un părăsit,
Cu tine-ntotdeauna a fost Isus în vale,
Din orice încercare, ai fost tu izbăvit.

De ce-ți apleci privirea, când cerul azi te strigă,
De ce în vremuri grele, ce sunt venite-acum,
Ți-e inima de piatră, o inimă rigidă,
Ce lacrimi nu mai are, pe-al mântuirii drum.

De ce nu vezi cum cerul, ți-aduce bucurie,
De ce cu întristare, mereu azi te hrănești, .
Pe tine te așteaptă, o-ntreagă veșnicie,
Cu străzile-aurite, pe care-o să pășești.

Te-așteaptă răsăritul ce vrea să strălucească,
Peste a ta fiintă, creștine-un infinit,
Tu lasă-ți astăzi fața, mereu ca să zâmbească,
În dar o mantuire, din ceruri ai primit.

Ți-a dat mereu doar pace, în vremi de întristare,
Dar astăzi tulburarea, o lași în viața ta,
Mereu să îți aducă, o mare frământare,
Ce-ți fură chiar și pacea, ți-aduce-o vreme grea.

Tu azi oprește-ți gândul, căci este-n rătăcire,
Cuprins de-o mare teamă, ce-l ține în ascuns,
E teama ce îl duce mereu în amăgire,
Că nu există soare, că este doar apus.

Ridică-te-n picioare, din praful vieții tale,
Îndreaptă-te spre ceruri, cu pasul mai grăbit,
Căci astăzi este unul, pe margine... agale,
Ascultă... ceru-ți spune, te-aștept căci ești iubit.