text Poezii crestine

De ce suspini, o, suflet?..

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
De-atâtea ori când sufăr în trupul meu plăpând
Mi-e inima ca apa iar sufletul mi-e frânt. .
Dar chiar în încercare, chiar în aprins cuptor
Aud o voce-n mine spunând încetișor:
-De ce suspini, o, suflet și gemi 'năuntrul meu?
Nădăjduiește iarăși în Domnul Dumnezeu!
El e Vindecătorul și mântuirea mea
De min' se va atinge și iar îl voi lăuda!
Și-atuncea dintr-odată se-oprește frământarea
Și prinde viață-n mine speranța și cântarea;
Simt că-mi vorbește Duhul, mă mângâie și-mi spune
Că nicicând nu sunt singur și nu voi fi în lume!
Că auru-n cuptorul aprins se dovedește
Și după prelucrarea sfințită strălucește!
Că zi de zi cu grijă cerească El mă poartă
Spre casa mea din ceruri, spre slava ce m-așteaptă!
Să nu mă tem de clipa când se va isprăvi:
Aici când voi apune, dincol' voi răsări!
Pentru eternitate! Cu Dumnezeu în cer,
Cu Fiul Său, cu sfinții ce l-au urmat pe El!
*
O, cât e de fragilă a mea casă de lut,
Ce încă e în lume și nu s-a desfăcut. .
Dar când se va desface voi ști ce-i libertatea,
Voi lua aripi de slavă care vor frânge moartea!
Așa cum Domnul Slavei călcat-a peste ea
Așa și eu călca-voi, că-n cer e casa mea!
Sunt fiul nemuririi ca mulți frați și surori
Care și-au luat lin zborul spre veșnicele zori;
Sau ca mulți ce în lume după etern tânjesc,
Să lase-a humei casă pentr-un locaș ceresc!
*
Am fost eu mai aproape de Domnu-n încercare
Când în cuptor stând singur vărsam lacrimi amare?
O, da! Căci suferința des pe genunchi m-a pus
Și când plângeam eu singur m-a ridicat Isus!
E oare mai aprinsă dorința după El
Când trec prin încercare? Mai mult aș vrea în cer?
O, da! Cu siguranță, c-atunci sunt dezlipit
De tot ce nu contează și simt că-s pregătit!
Simțit-am eu vreodată pe Domnul în cuptor
Precum acei trei tineri când le fu Salvator?
O, da! Fără-ndoială, a fost și m-a salvat:
Cu mâna Sa străpunsă pe loc m-a vindecat!
*
O, Domnul meu, Rabuni, Mântuitor iubit
Mi-am pus nădejdea-n Tine și știu că n-am greșit!
Tu ești Izvorul Vieții și răsplătirea mea,
Eu cred că sus în ceruri pe veci Te voi lăuda!
Când lumea se afundă eu simt că mă desprind
Tot mai ușor spre ceruri, spre zorii ce se-aprind!
Când auzi-voi glasul Tău ce mă va chema
Dă-mi aripi de lumină să pot spre Tin' zbura!
S-aud în cer, acasă: -fiu drag, bine-ai venit
Trecut-ai de cuptoare, ești aur curățit!




Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>