De ce sunt uneori atâtea lacrimi

De ce sunt uneori atâtea lacrimi,
De ce e drumul uneori prea greu,
Atâtea inimi plânse de durere,
Atâțea ochi se-apleacă Dumnezeu.

De ce-i atât de tare și furtuna,
Sau poate suntem noi slabănogiți,
De ce e noaptea uneori prea lungă,
În ea se-opresc cei deznădăjduiți.

De ce sun astăzi seci și de iubire,
Atâtea suflete ce doar se rătăcesc,
Ce-aleargă spre nimic în rătăcire,
Spre moarte neștiind se tot grăbesc

De ce sunt grele luptele pe cale,
Se trece vremea grea atât de greu,
Se trece greu și timpul plin de jale,
Ce-apasă pe pământ Isus mereu.

De ce se pierd acei care odată,
Ei Ție se-nchinau neâncetat,
Cu mâinile spre cer în rugăciune,
Erai Isus mereu Tu lăudat.

Sunt vise spulberate în durere,
Altare dărâmate dintre sfinți,
Căzuți întinși stau azi acei ce-odată,
Iubeau doar cu fiori aprinși... fierbinți.

O Doamne știm că doar Tu ești putere,
La Tine-i izbăvirea celor mulți,
Ce astăzi sunt în valea umbrei morții,
Departe de-adevăr căci sunt căzuți.

La Tine-i ridicarea din ruină,
Din lanțuri numai Tu poți dezlega,
Și rănile ramase ce-s din luptă,
Isuse numai Tu poți vindeca.