De ce suflete în mine

De ce suflete în mine, gemi fără a te opri,
Îmi aduci o grea durere, să nu pot în sus privi.

De ce inimii întruna, îi dai întristare grea,
Suflete... adapă-ți gura, cu iubire... s-o poți da.

Fugi la ape nesecate, să mă-nviorez și eu,
Nu fi rob în umbra nopții, îngrozit de timpul greu.

Caută izvorul vieții, bucuros și eu să fiu,
Suflete răpus de gânduri, nu mă duce în pustiu.

Tu îmbracă haina albă, pace ca să pot simți,
Visul tău să-l duci departe, orice-n față ți-ar veni.

Inima vreau ca să-mi fie, fericita ea mereu,
Tu hrăneste-te din soare, hrană este Dumnezeu

El îți poate da odihnă, caută-l neâncetat,
Să nu-mi obosești ființa, când ești suflet clătinat.

Întarește-te sub harul, dăruit care ți-a fost,
Ca să pot avea în viață, suflete... și eu un rost.

Bucură-te-ntotdeauna, căci sunt trist și apăsat,
Mulțumirea să o cauți, să fii sufletul curat.

Nu te clătina în vale, în picioare vreau să fiu,
Ancorează-te în Domnul, să nu-ntâmpini... prea târziu.

Straja zorilor de ziuă, să îți fie așternut,
Să văd clipă când revine, cel ce este început.

Să văd răsăritul care, un apus nu va avea,
Vreau sub el să am odihnă, când eu n-oi mai alerga.

Nu fi trist căci întristarea, ea te poate-ndeparta,
Să rămâi la apa vie, ca să pot înainta.

Suflete... tu mântuire, darul cel mai minunat,
L-ai primit să poți fi astăzi, fiu de mare Împărat.
Amin