De ce să fac ce spui, mamă?

Partea I

Un copil mai năzdrăvan vine într-o zi la mama lui și întreabă:
- Mamă, tu toată ziua îmi spui ce să fac și să nu fac
ce să zic și când să tac,
iar acum îmi e prea mult,
mama mea, să te ascult,
pân´ la urmă, chiar așa,
pentru ce te-aș asculta?

Mama se oprește din treabă, îl pune în poala ei, și spune:
- Drag copil cu bucle lucii,
auzi tu acuma cucii?
Ce aș vrea să zic, că ei,
n-au grijă de mititei,
îi aruncă-n altă casă
și-apoi pleacă, nu le pasă...

Dară eu, drăguțul meu,
m-am rugat la Dumnezeu
dacă vrea să-mi dea copii,
drepți ca plopii
să mi-i crească,
tari ca fagii
să mi-i nască,
verzi ca brazii
să rămâie,
să miroase
a tămâie,
roade bune
să adune
și să-i mântuie
din lume.

Pe atunci, micuțul meu,
nu stiam cât e de greu
să fii mamă, cum sunt eu...

Când în corpul meu veniși,
nouă luni tot rău mi-a fost,
vomitam, mergeam târâș,
dar luptam cu orice cost,
rabdam mult pentru al tău rost,
ca să-ți fie ție bine,
negândindu-mă la mine...
Picioarele mi-i se umflau,
cuie-n ele mă-nțepau
iar în șolduri oase rupte
mă trezeau în orice noapte.
Ruga mea era în șoapte,
treacă și-asta, de se poate...

Tu creșteai în burta mea
și-mi spuneam, va merita,
suferința asta grea
când în brațe îmi va sta
bebelușul sănătos,
cu tot zâmbetu-i frumos...

Chiar când doctorul a spus
dac-oi mai avea copii
riscu-i mare de-a muri,
eu am zis în sinea mea:
Domnul face ce va vrea,
la copil n-oi renunța!

Și-am ales să te primesc,
viața mea nu prețuiesc,
decât ca să te știu pe tine,
drag copile, că ești bine!

Trecur-așa vreo nouă luni,
apoi ai vrut să vezi și lumea,
și cerul, toatele minuni,
ce-i frigul și chiar foamea...

Dar ca să poți vedea lumina
cuțite mi-au străpuns burduful;
pe când plângeam, eu mă rugam:
Doamne, doar să-i fie bine,
indiferent ce-a fi cu mine...
La sânul meu când eu te-am pus,
laptele din el n-a curs,
în locu-i sângele țâșnea,
durerea iar mă ucidea...
un gând venea, mă încerca,
lasă, merge și așa,
dar m-am gândit din nou la tine,
că laptele te crește bine
și m-am luptat, răbdând din nou,
să dau lapte la erou...


Partea II

Ai venit, prunc sănătos,
minune vie pe pământ,
comoară fără de preț a pune,
iubindu-te, ți-am pus un nume...

dară tu-n privirea ta,
cuprindeai tot ce-i curat
din pământul ăst spurcat...
și atunci o voce-mi spune
cât s-or naște prunci în lume
o speranță mai rămâne...

De atunci trăiesc în două,
când o parte-n mine plouă,
cealaltă pe tine rouă...

M-am uitat din nou spre cer,
în brațe cu mititel
și pe Domnul l-am rugat
să te păstreze curat,
să îți dea a Lui lumină,
tot pe brațe să te tot țină,
să te facă un om mare
ca Ilie pe-a Lui care,
să te binecuvânteze,
în tot timpul să vegheze,
să te apere de rău,
să te ia în cerul Său,
un copil din Dumnezeu!

Când un pic ai mai crescut,
am făcut tot ce-am putut!
te hrăneam cu-atâta drag,
te culcam colea la prag
când ai plânge, să te trag!

când bolnav erai, culcat,
mama lângă tine-a stat,
al meu somn a fost uitat,
doar să fii tu vindecat!

Ce-am avut mai bun doar ție
și la frații tăi am dat
iar cînd vremea o să vie,
să nu uiți ce nu-i uitat!

Iar acum, copilul meu,
vrei s-asculți de glasul meu,
să-mplinești a mea povață,
când ce-ți vreau e numai viață?

vreau doar bine să îți fie,
să câștigi o veșnicie.
Pentru asta eu sunt gata
să-mi sacrific chiar și viața!

- Iartă-mă, mămica mea,
eu de-acum te-oi asculta,
și oi face ce vei vrea,
n-oi ieși din vorba ta!

Copilașul se întoarce la joacă gânditor, hotărât să asculte de mama lui și își promise că de acum se va ruga în fiecare seară pentru ea.

Hilmanger, 21.07. 2022