De ce s-a pierdut iubirea

De ce s-a pierdut iubirea,
De ce azi nu ne iubim,
De ce ne-aruncăm doar vorbe,
De ce oare ne urâm,
Unde este-acea iubire,
Ce unește niște frați,
De ce este vrăjmășie,
De ce unii sunt uitați.

De ce este lăcomie,
Dar mândria de ce-i azi,
De ce nu au ajutorul,
Cei ce trec ei prin necaz,
De ce-aleargă fiecare,
Doar pentru ființa sa,
Unde-i unitatea care,
Domnul să o vad-ar vrea.

De ce multă răutate,
Printre noi a răsărit,
De ce azi fățărnicia,
Față noastră a umbrit,
De ce strigă oare Domnul,
Între noi să ne unim,
De ce oare El ne cere,
Ca mereu să ne iubim.

Ne-am lipit de avuția,
Ce o are-acest pământ,
Ce desparte-a noastre inimi,
De-acel loc din locul sfânt,
Gândul nostru este-afară,
La-nchinare când venim,
Cel mai mult și cel mai tare,
Doar pe noi azi ne iubim.

Alergăm sa fim pe-o culme,
Ce nu-i după voia Sa,
Să ne vad-o lume-ntreagă,
Că suntem noi cineva,
Însă suntem goi de slavă,
Plini de road-acestei lumi,
Care-n fața Celui veșnic,
Sunt niște deșertăciuni.

Oare câtă astăzi milă,
Domnul poate-a mai avea,
Câtă hulă, umilire,
Poate a mai îndura,
Căci suntem creștinii care,
Al Său nume îl purtăm,
Cei care nu-i dăm onoarea,
Dar nici cinstea Lui nu-i dăm.

Devenită-i adunarea,
Un program ce-i regizat,
Harul ce-i adus de Domnul,
De talente-i alungat,
Pentru toate plânge-ntruna,
Este trist... dezamăgit,
Căci și astăzi ne iubește,
La-nceput cum ne-a iubit.

Vede mușcături din ceruri,
Căci adesea ne mușcăm,
La amvon o elegantă,
Ceart-adesea ascultăm,
Misiuni prin lumea-ntreagă,
Azi vacanțe-au devenit,
Alții când sunt stinși de foame,
Alții-aprinși sunt de fălit.

O familie unita,
El de sus sa vad-ar vrea,
Fără oameni ce au nume,
Funcții Dumnezeu nu vrea,
El îi vrea pe toți pe-o treaptă,
Căci sunt toți copiii Săi,
Insa vede dezbinare,
Căci nu suntem buni... ci răi.

O Tu Doamne, Domn al păcii,
Al iubirii ce-o deții,
Neschimbat ești azi Stăpâne,
Cum ai fost așa rămâi,
Să primim a Ta iertare,
Astăzi încă am putea,
Căci ești bun, ești plin de milă,
Îndurarea este-a Ta.

Tu trezeste-ne îndată,
Căci e timpul de sfârșit,
Dar trezește-ne în milă,
Ești în ea nemărginit,
Ca să coborâm îndată,
Jos la cruce sfânt Isus,
De pe treptele-nălțimii,
Unde lumea azi ne-a pus.

Curăță-ne de mândrie,
Căci suntem toți plini de ea,
Stai mereu în fața noastră,
Să se vadă slava Ta,
Căci e mare amăgirea,
Peste noi ce a venit,
Ne-a-mbracat monotonia,
Haina ei ne-a dăruit.

Fă să ne deschidem astăzi,
Inimile către cer,
Căci suntem pe calea celor,
Ce-s înalți dar Doamme pier,
Cu smerenie îmbracă,
Sufletele noastre-acum,
Ca să nu ne pierdem unul,
Azi la capătul de drum.

Pune-ne și pasul nostru,
Doar pe urma ce-ai lăsat,
Să fim plini noi de iubire,
Cu un cuget doar curat,
Căci în ziua revenirii,
Să ne recunoști am vrea,
Păn-atunci în viața noastră,
Să se vadă slava Ta.