De ce plângi porumbițo

De ce plângi porumbițo, când crinii sunt în floare,
Când iată... se zărește, o primăvară-n zare,
Ce-ntruna ea îți spune, că vine-ndat-o zi,
Sub un senin zbura-vei, fără de nori va fi.

De ce ești astăzi tristă, mâhnită de ce ești,
Primit-ai aripi sfinte, să zbori spre slăvi cerești,
Tu spune porumbițo, de ce adeseori,
Te-oprești privind pământul, nu dincolo de nori.

De ce privești în urmă, când vântul suflă iar,
De ce tu porumbițo suspini cu-adânc amar,
De ce te zbați în teamă, și uiți de Creator,
De Cel ce ți-a dat ție, avânt... să poți să zbori.

De ce tăcut ți-e glasul, un cânt ți-a dăruit,
Prin jertfa ce-a adus-o, un Miel ce-a fost jertfit,
Tu cântă-i... El așteaptă, un tril Dumnezeiesc,
Să nu taci porumbițo, e Mirele ceresc.

E Cel ce te îmbracă, acum în haina cea,
Ce-o va purta mireasa, când El va aparea,
La nunta cea vestită, care va fi îndat,
Înveselește-ți trilul... mireasă de-Mparat.

Păstrează-ți haina albă, împodobită fii,
Cu-acea neprihănire, din dragostea dintâi,
Cu râvnă... fără teamă, să zbori spre Paradis,
S-ajungi tu porumbițo... ca să trăiești un vis.

Mai zboară tu, mai zboară, o clipă nu opri,
Rănit de-ți este zborul, de sus tu vei primi,
Divină vindecare, căci sub privirea Sa,
Îți este astăzi zborul, și neputința ta.

Mai dă din aripi iară, și zboară printre stânci,
Când soarele străluce, dar și atunci când plângi,
Mai rabdă în furtună, pe ape nu opri,
Să zbori și peste valuri, pe El a-l întâlni.
Amin