De ce oare nu mai este, dragostea ce-a fost cândva

De ce oare nu mai este dragostea ce-a fost cândva,
De ce este vrăjmășie, ura este chiar și ea,
De ce Duhul sfânt azi strigă, unitate-n adunări,
De ce oare pocăința, are multe azi cărări.

De ce-i ritm și nu-i cântare, după plac învățături,
De ce voie în slujire, au acei cu multe zguri,
De ce oare e mândria, azi sub tălpi și-a înălțat,
Chiar și pe acel ce-o viață, El a stat doar aplecat.

De ce nu mai e fiorul, ce era în rugăciuni,
De ce nu mai sunt și astăzi, cum erau cândva minuni,
Dumnezeule preamare, unde oare s-a pierdut,
Acea dragoste măreață, ce era la început.

Unde este cercetarea, care nu mai e acum,
De ce este rătăcire, pe al mântuirii drum,
O Isuse... de ce oare, nu mai este cum a fost,
Mulți creștini își au azi viața, pe pământ fără de rost.

De ce sunt atâtea trepte, ce ușoare-au devenit,
Fără încercări se urcă, Domn al păcii preaiubit,
Înspre locurile-nalte, de mândrie... lăcomii,
De invidia prezentă, astăzi între-ai Tăi copii.

Cine a schimbat azi calea, căci Tu ești neschimbător,
De ce mulți azi cred că urcă, însă ei orbiți cobor,
Sunt orbiți de-nțelepciunea, pământească Domn preasfânt,
Care poate fi luată-n orice clipă... de-orice vânt.

Cine-a ridicat și ziduri, ca acei ce-s obosiți,
Să nu poată ca să intre, ei sunt azi batjocoriți,
De acei fără de milă, cum și-acei păgâni erau,
Când pe Domnul pe o cruce, fără milă-L răstigneau.

Ooo... Isuse-aceste toate, doar Tu poți a le schimba,
Scuturând mândria care, nu e după voia Ta,
Alungând și lăcomia, slujitori ce-a-ndepărtat,
De-adevăr... căci lăcomia, este-un lucru necurat.

Poți să lași din nou azi harul, inimi pentru-a cerceta,
Poți deschide astăzi cerul, să simțim prezența Ta,
Doar la Tine e puterea, să oprești ce-a început,
Fardelegea ce e astăzi, să devină un trecut.