De ce oare astăzi Doamne, nu mai este cum era

De ce oare astăzi Doamne,
Nu mai este cum era,
De ce oare nu curg lacrimi,
Pocăința nu-i mai grea.

De ce se urăsc chiar frații,
Unde-i dragostea dintâi,
De ce-i ură-n adunare,
De ce-s multe vrăjmășii.

Unde este pocăința,
Ce-o trăiau acei creștini,
Astăzi ce-s martirii care,
Ei au fost doar pelerini.

De ce este viclenie,
Ne mușcăm... ne nimicim,
Unde este azi iubirea,
Căci Isus... nu ne iubim.

De ce strigi fără-ncetare,
Să ne pocăim îndat,
Unde este astăzi rodul,
Pentru care-ai îndurat.

Peste tot e doar mândrie,
Nume mari fără de har,
Lăcomia și trufia,
Sunt fără de vre-un hotar.

Este o monotonie,
Un program ce-i repetat,
Predicile pe hârtie,
Mustră astăzi ne-ncetat.

Înălțimi ce-aduc orbire,
Fiii Tăi i-a înghițit,
Cu înțelepciuni deșarte,
Înzestrați sunt Domn iubit.

La amvon e luptă mare,
Mulți se zbat s-ajungă-n el,
Astăzi Doamne-n adunare,
Toți sunt mari... Tu mititel.

Oamenii dau daruri sfinte,
Căci Tu Doamne ești uitat,
Ne conduc și doritorii,
Ce-și doresc un nume-nalt.

Unde este și cântarea,
Pe cel rău ce-l alunga,
Cea care în adunare,
Se cânta spre slava Ta.

Astăzi gâturile-ntinse,
Cântă Doamne doar frumos,
Fără să se simtă harul,
Ce-l cobori Tu sfânt Hristos.

Vindecările divine,
Noi nu le mai întâlnim,
Căci adeseori spre lume,
Dumnezeule privim.

Și venim la închinare,
Spectatori doar ca să fim,
Însă suntem noi pe-o cale,
Care întocmit murim.

Să se facă o trezire,
Doar prin Tine s-ar putea,
Să se facă-n adunare,
Totul pentru slava Ta

Doar Tu poți la poala crucii,
Astăzi ca să ne cobori,
Să-nțelegem că doar cerul,
Este plin el de comori.

Să-nțelegem că Isuse,
Suntem toți un praf în vânt,
Spulberat fără de milă,
Între cer și-acest pământ

Să-ntelegem că prin Tine,
Vom putea noi birui,
De te vom lăsa Isuse-n,
Fața noastră zi de zi.

Și în casa de-nchinare,
Numai Tu mereu să fii,
Lăudat și pus pe locul,
Care-n toate e dintâi.

Sa nu fie pietre care,
Se aruncă și lovesc,
Inimile pentru Tine,
Ce se zbat și se grăbesc.

Tu închide mai îndată,
Guri care batjocoresc,
Care se încred în sine,
Cu mândrii ce se hrănesc.

Duhul sfânt întotdeauna,
Să îl lași vrem printre noi,
Tu să fii Biruitorul,
Nu noi Doamne-aici eroi.

Însă celor ce-s pe culme,
Doar mereu batjocorind,
În iubirea Ta de Tată,
Tu coboară-i Domn preasfânt.

Să nu mai răneasc-o clipă,
Sufetele ce suspin,
Iartă-i Tu cu mântuire,
Preaiubite Domn... . amin.