De ce mi-e dat sa gust amarul

De ce mi-e dat să gust amarul,
Ce eu nicicând nu l-am gustat,
De ce mi-e dat să văd adâncul,
Câci doar nu eu l-am căutat.

De ce mi-e dat să văd eu oare,
Acele lupte ce se dau,
Căci uneori eu strig... ISUSE! ! !
Să le mai văd eu nu mai vreau.

De ce mi-e dat să simt fiorul,
De stări ce astăzi îmi aduc,
Care mă fac pe drumul crucii,
Eu să cobor în loc să urc.

Mi-ar fi placut, pe calea vieții,
Să-mi fie mie mai ușor,
Doar nopți ce sunt mai liniștite,
Și zile fără de vre-un nor.

Mi-ar fi plăcut fară de lacrimi,
Să-mi fie calea către cer,
Dar El mia spus... fară de ele,
Ai fi lângă acei ce pier.

El mi-a mai zis, c-acele lupte,
Pe care-n noapte le-am văzut,
Sun cele ce se dau și-n ziuă,
Ca să nu fiu un fiu pierdut.

De-ar fi cararea mai ușoară,
Mi-a spus Isus... că ea ar fi,
Acea cărare ce întruna,
Pe ea adânc m-aș rătăci.

Mi-a spus să tac... și cu răbdare,
S-aștept căci vine ș-acea zi,
Tot ce-mi doresc, astăzi în viața
Eu într-o zi... tot voi găsi.