De ce-mi dai mereu Isuse

De ce-mi dai mereu Isuse, totul eu ce îmi doresc,
Nu sunt vrednic de-a Ta milă, nu sunt vrednic să iubesc.

Nu sunt vrednic eu nici robul, Tău să fiu pe-acest pământ,
Nu-n a mea Tu vrednicie, mi-ai dat Doamne-un nume sfânt.

De ce-mi dai doar bucurie, Ție când îți cer mereu,
De ce m-ai făcut Isuse, pe pământ un fiu al Tău.

Căci și-a mele fapte Doamne, au fost ce te-au pironit,
Pentru ele Tu Isuse, pe o cruce-ai chinuit.

De ce stai cu mine-n noapte, când se lasă teama-n ea,
Nici-o clipă nu sunt vrednic Doamne de iubirea Ta.

Căci și eu am fost acela, pietrele ce-a aruncat,
Nici eu n-am crezut Isuse, că Tu ești un Împărat.

De ce Tu mă ții de mână, de cel rău ca să nu fiu,
Dus pe-adâncul cel de mare, aruncat într-un pustiu.

Îmi arăți doar minunate, locuri Domnul meu ceresc,
Să le văd eu nu sunt vrednic, nici spre ele să privesc.

Îmi aduci și răsăritul, ooo... nu-i vrednicia mea,
Pe pământ dar și în ceruri, Doamne-i doar lucrarea Ta.

N-am făcut eu nici-un bine, răsăritul să-l zăresc,
Tot ce văd... e-a Ta iubire, tot ce-n viață eu primesc.