De ce-i război?

DE CEI RĂZBOI ?

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

De ce sunt oare între noi
Atâtea lupte şi război?
Când Domnul cu adevărat
Cu pacea Lui ne-a salutat.

Dar pace nu-i, e tot mai rar
Acest divin mărgăritar;
Se ceartă fraţii în secret,
Chiar şi acei din Comitet.

De ce e ură pe pământ
Şi bătălie în extaz?
În case, în biserici chiar,
Atâtea lupte şi necaz.

Cain purta un semn ciudat,
Şi toţi ştiau că-i vinovat,
Şi toţi s-au depărtat de el,
De ucigaşul lui Abel.

...Şi fraţii au strigat în cor:
"Să-l prindem deci pe visător!
Şi l-au vândut lui Potifar,
Cu gândul necinstit, murdar.

Şi Domnul, la Ierusalim
Cu har şi pace a venit,
Dar ceata celor ucigaşi
Pe Dumnezeu L-au răstignit.

Se varsă sânge pe pământ,
E multă ură şi război,
Dar vine-o zi când Dumnezeu
Va cere sângele-napoi.

Te poţi numi un ucigaş
Chiar dacă nu ascunzi pumnal;
Dacă urăşti pe fraţii tăi,
Dacă îţi place un scandal.

Iar plata pentru ce-ai lucrat,
Ne-o spune Domnul prin Cuvânt:
Vei secera ce-ai semănat
La urma urmei, pe pământ.

E plin văzduhul de stihii,
De duhuri care nimicesc,
De-aceea e război, să ştii,
Pe globul nostru pământesc.

Duşmanii zi şi noapte vin,
Demoni cu ţepi ca de arici,
Să fure pacea din cămin,
A celor mari şi-a celor mici.

Căutaţi în Noul Testament,
Cuvântul spune: armătură;
Luaţi acest echipament
Aşa cum scrie în Scriptură.

Şi-l veţi învinge pe cel rău
Prin mărturia de credinţă,
Prin armele Lui Dumnezeu,
Hristos e-a noastră biruinţă.

Înarmaţi-vă cu pace,
Cu iubire, cu răbdare,
Cu unelte de lovire
Şi cu scut de apărare.

Lăsaţi ca să treacă norii,
Fiindcă însuşi Dumnezeu
Va smeri prigonitorii.
Şi-ntr-o zi chiar omul rău
Îţi va fi fratele tău.

Cu cât poţi să rabzi mai tare
Ura, scrâşnetul de dinţi,
Cu atâta eşti mai mare
Şi mai tare între sfinţi.

Credinciosul e chemat
Şi la pace, şi război,
Să se lupte cu păcatul
Şi să rabde în nevoi.

Însă orişicât de mare
Este lupta, încercarea,
Vei învinge prin răbdare,
Nu e bună răzbunarea.

Nu rupe o trestie frântă,
O ridică, o fereşte,
Calcă însă peste scorpii
Şi veninu-i nimiceşte.

Nu sufla în lumânarea,
În credinţa care creşte,
Stinge însă focul urii
Care arde, nimiceşte.

Cu cât poţi, să-ţi umpli tolba
Cu săgeţi, cu noi cântări,
Dumnezeu îţi dă în luptă
Har şi binecuvântări.

Cu cât crucea e mai mare
Şi mai grea, cu noduri plină,
Cu atât mai sus, în slavă,
Vei ajunge în lumină.

Credinciosul nu se ceartă,
Nu se umflă de mândrie,
El întotdeauna iartă,
Şi e plin de bucurie.

Credincioşii în lumină
Stau şi-aşteaptă, în veghere,
Pe Isus Hristos să vină,
Să le dea de sus putere.

Să le dea făgăduinţa
Ce-a promis-o, Duhul Sfânt,
Şi-astfel vine biruinţa
Luptelor de pe pământ.

Căci Isus Mântuitorul
Nu ne va lăsa orfani,
El ne va trimite norul,
Duhul Sfânt, Mângâietorul,
Fără plată, fără bani.

Trăiţi în pace, nu-n război,
Voi fraţi, căci vine Domnul iar,
Să dea răsplată tuturor:
Pedeapsă veşnică sau har.

Căci El e pacea celor doi,
Hristos, al păcii împărat,
Ce pune pace între noi,
Deci înainte, nu 'napoi!
Căci Domnul ne-a răscumpărat.

Şi-acuma frate, tu şi eu
Am devenit făpturi cereşti.
Suntem născuţi din Dumnezeu,
Căci El ne-a dat din Duhul Său
Puterile Dumnezeieşti.

Iar pacea-i ca un râu curat
Ce curge de pe munţi în jos,
Din cerul binecuvântat,
Spre noi, de la Isus Hristos.

Amin