De ce-i atâta ură?

De ce-i atâta ură, de ce e dezbinare,
De ce nu-i unitate, Isuse-n adunare,
Unde-am pierdut iubirea, prin care ne-ai unit,
De suntem azi poporul, mereu ce-i despărțit.

De ce sunt ei orfanii, acei ce plâng mereu,
Dar văduvele Doamne, de ce-o duc ele greu,
Unde-i deosebirea, dintre copiii Tăi,
Și cei ce sunt în lume, ce sunt atât de răi.

De ce soră cu soră, de ce frate cu frate,
Ei pe pământ Isuse, își caută dreptate,
De ce nu sunt creștinii, ei Doamne doar creștini,
Dar astazi cei de sine, mereu... mereu sunt plini.

De ce se-ascund în lume, în cele pământești? ,
Dar Doamne printre toate, de ce spre ei privești? ,
De câtă bunătate? , de câtă îndurare,
Ai pentru ei Isuse, dar Doamne... și răbdare?

Câtă mai ai iubire, pentru copiii Tăi,
Ce stau astăzi la masă, cu cei păgâni și răi,
Cu ei la sfat Isuse ei stau crezând mereu,
Că nu îi vezi Tu Doamne, slujindu-i celui rău.

Aleargă azi întruna, să strângă doar comori,
Ce sunt acele Doamne, doar fără de valori,
Crezând că este bine, că e duhovnicesc,
Trăind în lumea largă, cu cei ce-n ea trăiesc.

O Doamne Tu întruna, de veghe pentru ei,
Ai stat pentru aceia, ce-s mari... sau mititei,
Dar glasul Tău ei astăzi, Isuse nu-l aud,
Și cel care aude, el spune că e surd.

Ascund atâtea fapte, ce stau în fața Ta,
Crezând că niciodată, a lor nu vei vedea,
Adânca clatinare, și alergare-n lume,
Uitând a Ta chemare, când i-ai chemat pe nume.

Ei știu că ești Acela, ce toate Tu le știi,
Dar totuși fug de drumul, acelor ce sunt vii,
Adună azi poporul, ce l-ai răscumpărat,
Și lasă unitate, să fie el salvat.