De ce-i atâta amăgire, isuse azi în adunări

De ce-i atâta amăgire, Isuse azi în adunări,
De ce-s deschise drumuri care, conduc spre-a lumii reci cărări,
De ce e Doamne dezbinare, și vrăjmășie într frați,
Și cei ce spun doar adevărul, în lupte sunt ei aruncați.

De ce-i în frunte azi bogatul, cu nume mare pe pământ,
De ce-i ținuta-n adunare, dar Doamne-afară-i goală-n vânt,
De ce-și deschid azi gura oare, acei care ei nu te știu,
De ce sunt asupriți creștinii, care te cheamă-n nopți târziu.

De ce-i mândria nemustrată, devine un normal subtil,
Mustrat e cel ce stă la cruce, în rugă pentru ei umil,
De ce-i primită nedreptatea, în loc de cinste-i pusă ea,
Tu spune azi... dar judecata, de ce nu este doar a Ta.

De ce-i purtată haina care, culoarea-și schimbă Dumnezeu,
E pistruiată-n zi cu soare, nu-i albă nici în timpul greu,
De ce azi vină are vremea, de ce purtați suntem prin ea,
După plăcerea ce-o domnește, și spunem... merge și așa.

De ce hrănim azi firea oare, cu-n ritm ce este el lumesc,
Și-n trup bolnave madulare, se nasc și Doamne-așa și cresc,
Căci se închide gura celor, azi adevărul ce îl spun,
De cei ce-s pe pământ Isuse, dar nu pe-al mântuirii drum.

La Tine este doar răspunsul, la toate-aceste întrebări,
Cândva îl vom afla dar Doamne, până atunci doar după zări,
Ajută-ne ca-ntotdeauna, în orice vremi noi să privim,
Și-n toate numai adevărul, să fim acei ce îl vestim.