De ce ești trist pe drumul către viață

De ce ești trist pe drumul către viață,
De ce mereu tu azi ești tulburat,
De ce mergi aplecat mereu spre ceruri,
Plângând și obosit... îngândurat.

De ce nu mai privești la biruință,
Ci doar la lupta ce-i în viața ta,
De ce ți-e rugăciunea astăzi stinsă,
Privind în spate, nu spre slava Sa.

De ce tu ți-ai pierdut astăzi credința,
Nădejdea că-ntr-o zi-L vei întâlni,
De ce n-asculți tu glasul ce te cheamă,
În miez de noapte și în zori de zi.

Ooo... tu creștine astăzi iar îți spune,
Din pântece pe tine te-a știut,
A fost și va rămâne-ntotdeauna,
Al tău Părinte de la început.

E Cel care ți-a dat ție suflare,
Și-acea putere ce-ai cerut mereu,
Ți-a dat o moștenire minunată,
Și-un nume mare... fiu de Dumnezeu.

E Cel care a pus în tine viață,
Ca să-l cunoști pe El cu-adevărat,
Și cere de la tine doar iubire,
Cum te-a iubit iertând al tău păcat.

Îți cere Domnu-o inimă curată,
Ca El să locuiască-n ea mereu,
Doar Lui tu să i-o dai creștine-ntruna,
În timpul cel ușor, dar și-n cel greu.

Îți cere să-ți hrănești mereu ființa,
Doar din cuvântul care l-a lăsat,
Ca să îi vezi creștine-adevărata,
Puterea sfântă de un Împărat.

De ești azi trist și abătut pe cale,
Privește-n clipa-n care-ai cunoscut,
A Domnului iubire și-ndurare,
Atunci când tu spuneai... eu sunt pierdut.

Ridică-te în vremi de suferință,
Tu ești pe mâna Lui purtat mereu,
Căci tu cu o iubire neschimbată,
Creștine ești iubit de Dumnezeu.