De ce, Doamne?

De ce nu-i Doamne, pe pământ
Precum în Cer, cum ne rugăm?
De ce nu suntem una noi
Cum Doamne sunteți în Cer Voi?

Ne tot mințim vorbind de pace
Purtând războaiele în piept
Și voia Ta nimeni n-o face,
Parcă n-e inima de fier.

E vrajbă și-ură între noi,
Ne-a despărțit de El păcatul.
Stă zidul înălțat spre Cer
Căci nu poți suferi pe altul!

Pâinea de zi, ce-oricum ne-o dai,
Parcă nu mai ajunge.
Tot îndesăm ca să avem
Și am ajuns setoși de sânge.

Nu mai dorim ca-mpărăția
Să se coboare pe pământ.
Ne facem predici aranjate
Să nu dăm loc Duhului Sfânt.

Ah... frați pândari și șoptitori
Ce-avem cu voi de-a face?
Cei ce sunt plini de duhul firii,
Mai lese-ne în pace!

Căci nu vreau altceva să știu
Și-un gând nu îmi dă pace,
Decât: Hristos fie-ntre voi!
Chiar dacă nu vă place.

Căci unde Domn este Hristos
Acolo nu e ură...
Acolo nu sunt frați respinși
Nici lucrători să fie-nvinși.

Acolo un dor te apucă
După Hristos, Mesia.
Acolo nu-s paie și fân,
Căci El e temelia.

Unde domnește-al meu Hristos
Iubirea-i pusă-n cinste.
Acolo nu-s frați mincinoși,
Nici lacomi după slujbe.

Și Doamne... cum ne mai rugăm
Să fim iertați precum iertăm.
Dar nu știm că ne blestemăm.
Și Domnul... stă să vină.