De ce-ai tăcut Tu Doamne

De ce-ai tăcut Tu oare, însângerat pe cruce,
Păgânii când în cuie, ei Doamne te-au bătut,
Când te loveau cu bice, lăsând doar răni în urmă,
Fiind fără de vină, de ce Tu ai tăcut.

De ce lăsai în urmă, o slavă-Mpărătească,
Să vii în chinul morții, de ce tu te-ai jertfit? ,
Cât este-a Ta iubire, Stăpânule de mare,
De-atât de mult Tu Doamne, aprins doar ne-ai iubit.

De ce-ai răbdat ocara, fiind fără păcate,
De ce ai dus povara, ce nu era a Ta,
De ce ai plâns pe-o piatră, pentru o omenire,
De ce-ai cerut iertare, ducând o cruce grea.

De ce-ai tăcut Tu Doamne, când fără de dreptate,
Te-au judecat în clipa, spre moarte când te-au dus,
Împins pe dealul crucii, pe-un deal al suferinței,
Când doar tăceai Isuse, tăceai umil... supus.

O Doamne ce minune, și cât e de măreață,
Lucrarea ce-ai făcut-o, iubind... tăcut mereu,
Să vadă omenirea, să vadă-ntreg pământul,
Că Tu ești Salvatorul, un Fiu de Dumnezeu.

Să vadă cât de mare, ți-a fost acea iubire,
Și azi ce-i neschimbată, căci Tu ești neschimbat,
Și azi iubești pământul, cu foc ca prima oară,
Și azi mai rabzi ocară, preasfinte Împărat.
Amin