De ce-ai tăcut Isuse

De ce-ai tăcut Isuse, bătaia de ciocane,
Când se-auzea pe dealul, pe care ai urcat,
În mâini și în picioare, când îți băteau păgânii,
Acele cuie care, dureri și răni ți-au dat.

De ce-ai lăsat Tu cerul, să fii bătut de bice,
Să fii hulit de oameni, să fii batjocorit,
Când ai urcat pe dealul, cel plin de suferință,
De ce-ai tăcut Tu oare, de ce mult ne-ai iubit.

De ce sub grea povară, Tu n-ai privit o clipă,
Înspre pământul care, durere ți-a adus,
În cea mai grea durere, ai mijlocit la Tatăl,
Cu ochii plini de lacrimi, priveai mereu în sus.

Și crucea ai cărat-o, te-a gârbovit dar Doamne,
N-ai murmurat o clipă, de ce Tu ai tăcut,
Nu te-ai gândit la Tine, la marea suferință,
Ți-a fost la noi doar gândul, chiar de la început.

O Domn al mântuirii, cel plin de bunătate,
Nu vom putea vre-o dată, ca să îți mulțumim,
Pentru a Ta jertfire, căci nu ai vrut niciunul,
La capătul de cale, Isuse să pierim.

Cântarea înălțată, de laudă... mărire,
Și viața noastră Ție, să-ți dăruim am vrea,
Primește-le Isuse, sunt numai pentru Tine,
Și toate ce-s făcute, sunt doar spre slava Ta.