De ce-ai îndurat durere

De ce-ai îndurat durere, Dumnezeule divin,
De ce ai băut paharul, plin de gustul de pelin,
De ce ai răbdat pe cruce când în cuie te-au bătut,
De ce oare Doamne sfinte, ne-ai iubit atât de mult.

De ce ai tăcut ca mielul, de păgâni înjunghiat,
Să îți lase biciul rane, de ce oare ai lăsat,
De ce ai lăsat să curgă, al Tău sânge Domn preasfânt,
De ce-ai hotărât Tu oare, să cobori pe-acest pământ.

De ce spinii a Ta față, au străpuns-o dureros,
De ce n-au crezut că Tu ești, Împăratul... ești Hristos,
De ce ai lăsat ca pietre, să arunce ne-ncetat,
De ce oare prigonire, pentru noi Tu ai răbdat.

De ce Doamne ți-ai dat viața, ca să ne salvezi pe noi,
De ce oare chiar și astăzi, lupți cu cel rău în război,
De ce ne-ai deschis o cale, după Tine să venim,
Și ne porți pe brațul care, statea-n cui... Isus divin.

Oare cât este de mare, acea dragoste ce-o ai,
După mii de ani Isuse, Tu și astăzi o mai dai,
Oare câtă suferință, Doamne poți a mai răbda,
Căci și azi se mai aruncă pietre, iar asupra Ta.

Se aruncă iarăși hulă, ești azi iar batjocorit,
De păcatul omenirii, ești din nou Tu răstignit,
Dar și azi mai dai iertare, vreme să ne pocăim,
Nu vrei ca din noi vre-o unul, pe-acest drum ca să pierim.

Este mică mulțumirea, ce-aducem în față Ta,
Nu în vrednicia noastră, s-o primești astăzi am vrea,
Ci în bunătatea care, s-a văzut pe cruce sus,
Ce se vede ea și astăzi, caci ești viu... în ceruri sus.

Și la poala crucii Tale, Tie-ți spunem că am vrea,
Să iubim că Tine Doamne, cum iubeai și Tu cândva,
Cum iubești și azi pământul, ce-i pe brațul Tău mereu,
Căci vedem a Ta lucrare, peste tot azi Dumnezeu.

Doar Tu poți să lași fiorul, a iubirii vii de sus,
Dragostea fără de margini, e la Tine scump Isus,
Ai luptat până la capăt, Tu prin ea ai biruit,
Ai putut răbda calvarul căci pe noi mult ne-ai iubit.