De ce?

De ce?

De ce lași zile între noi?
Lungi sunt clipele de așteptare...
De ce în nopți nu mai suntem doi
Și tristețea îmi e pe cale?
Nu Te-am uitat, Te vreau înapoi,
Și acele binecuvântări în ploi.

Se zbate în mine dorul greu,
Îmi plânge sufletul mereu,
Sunt prea departe și mă tem...
De ce oare, nu ne mai ascultăm
Așa cum o făceam odată,
Eu, fiul Tău, Tu, al meu Tată? !

De ce, și în vis îmi lipsești,
Încerci ca să mă chinuiești?
Mă lași căzută în durere...
Cu glasul stins, cer îndurare.
De ce mi-ai pus în cale Marea,
Și mi-ai întunecat zarea?

Oprește-mi chinul, nu mai pot,
Căci deznădejdea m-a umbrit.
Coboară dar, în drumul meu,
Prea bun și Mare Dumnezeu!
Mai amintește-Ți și de mine:
Cândva, Ți-am fost Marea Iubire.

Străin pe cale spre infinit,
Prind zorii în brațe, merg spre asfințit;
Îmi adun buchetul cu bune fapte,
Îți sărut semnul de piroane.
La picioare Îți las Doamne,
Ale mele sfinte roade coapte.

Nu lăsa zilele prea lungi,
Nici anotimpurile nu le grăbi.
Harul Tău încă e lăsat,
Eu încă sunt la adunat.
Snop cu snop cu drag îl leg,
Să trec cu ei al Tău prag.

Dorul de Tine zilnic mă arde,
Mai lasă vremea binecuvântată
Și clipele de mângâiere,
A Ta lumină să se vadă,
Pas cu pas să Te urmăm...
Pe tărâmul Ceresc, cu toții să ancorăm.


ALGHERO/28/07/2019