text Poezii crestine

De câte ori mă tem

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Ilisoi
De câte ori mă tem când sunt la strâmtorare
Şi nu e nicio mână să-mi vină-n ajutor,
Când parcă mai turbată e furtuna pe mare,
Învăluită-n ceață şi într-un negru nor;

De câte ori sunt slab, şi-i grea înaintarea
Răpus de oboseală îmi îndrept al meu gând
Spre Tine scump Isus şi-Ţi cer să-mi dai salvarea!
Din cerul Tău prea'nalt, trimite-o mai curând!

De câte ori m-afund în neagră disperare,
Tânjind de dorul Tău, privesc în depărtări,
Se 'nalţă valuri grele şi urlă cu turbare,
Dar eu Te-aştept pe Tine în sfinte privegheri!

De câte ori sunt dus de-a mărilor şuvoaie,
Mă lupt din răsputeri, şi caut adăpost,
Dar sunt parcă prea mari căci caută să-ndoaie
Tot ce mai stă-n picioare, tot ce mai are rost.

De câte ori n-am pace şi inima-mi suspină
Aştept o mângâiere, s-aline al meu dor
Nu am nicio speranţă că voi vedea lumină,
Dar sufletu-mi se-avântă spre Tine Creator!

De câte ori ajung în beznă şi-ntuneric
Nu mai zăresc cărarea, nu ştiu un' să mă duc...
Atuncea ştiu că-n ceruri, Isus Tu eşti puternic
Şi-Ţi cer o licărire să stiu unde s-apuc.

De câte ori mi-e frig şi sunt singur în noapte
De dorul Tău suspin, şi înlăuntru gem,
Mă prind fiorii reci, dar mai privesc departe
Şi din adâncul suflet cu dor încă Te chem!

Căci Tu eşti ocrotirea când oştile haine
Pline de-a lor mânie, cu groază se avânt...
Eu chem a Ta prezenţă, şi mă încred în Tine
Căci Scut şi Călăuză îmi e al Tău Cuvânt!

Te chem, căci pretutindeni se lasă înserarea
Tâlharii dau târcoale să prade ce-a rămas,
Dar fără Tine Tată nu vom avea scăparea,
Nu vine izbăvirea, nici clipa de răgaz.

Nu vom putea răzbate prin furtuni pân' la maluri,
Nu vom putea învinge armata celui rău,
Căci Tu ne ţii de mână, şi ne treci peste valuri
Să biruim prin Tine, slăvite Dumnezeu!

M-avânt cu-nflăcărare spre Tine bun Părinte,
Să-Ţi las orice-ntristare, orice amărăciuni
Şi-n mila ta cea mare, te rog, adu-Ţi aminte
Că nu-s decât ţărână, lovită de furtuni.

Un pumn de praf ce zboară prin arsiţele vremii,
O simplă adiere de vânt către apus,
Dar Tu eşti viu de-a pururi,
peste ani şi milenii
Eşti Totul, totdeauna Slăvite Domn Isus!

Eu, Te iubesc pe Tine, Tu eşti a mea speranţă,
Spre Tine-n orice vreme privirea îmi îndrept
Şi-oricâtă de departe e acea dimineaţă
De dorul Tău eu tremur... pentru că Te aştept!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>