De-atâţia ani

De-atâţia ani stă Domnul tău,
în pragul casei tale,
iar tu-L respingi şi-alungi mereu
cu multele-ţi greşale!

Aşteaptă haru-n uşa ta
iertarea Lui să-ţi deie,
tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa
de-atâţia ani să steie.

Te-aşteaptă fericirea-n prag
să-ţi umple viaţa-ntreagă,
tu gol şi trist suspini pribeag
păcatul greu te leagă.

Iertarea stă şi pacea vrea
în viaţa ta să vină,
să-ţi umple-ntreagă viaţa ta
cu cântec şi lumină.

Dar tu te împietreşti mereu,
ah, nu-ţi e teamă oare
că s-o sfârşi şi harul Său
şi lunga Sa răbdare?

C-aceasta poate-n uşa ta
e ultima-I bătaie
şi că apoi va mai urma
doar veşnica văpaie?

Ah, nu te temi c-această zi
sfârşitul o să-ţi fie
şi noaptea care va veni
va fi pe veşnicie?

Când glasul Lui te cheamă iar,
iubitul meu, ascultă,
primeşte al iertării har
căci vina ta e multă.

Căci va veni un ceas amar
şi-o vreme de obidă
când uşa marelui Său har
pe veci o să se-nchidă.

Iar tu vei rămânea pe veci
în focul de afară,
în plânsul nesfârşit să-ţi treci
a vecilor povară.

Dar chinul cel mai greu şi-amar
va fi încredinţarea
c-a fost şi pentru tine-un har
dar I-ai respins chemarea...