De-atât de multe lacrimi, Tu parte mi-ai făcut

De-atât de multe lacrimi Tu parte mi-ai făcut,
Dar Doamne printre ele, așa te-am cunoscut,
Te-am cunoscut Isuse, în nopți printre suspine,
Atunci simțeam fiorul, din slăvile divine.

Tu mi-ai adus mai multe, și vremi de încercare,
Ca să-ți cunosc puterea, și marea îndurare,
M-ai dus să văd pustiul, cel rece-ntunecat,
Ca eu să văd Isuse, de unde m-ai salvat.

Un sac al întristarii, mi-ai dat să duc pe cale,
Pe un urcuș Isuse, ce trece și prin vale,
Ca să-nțeleg că cerul, e plin de bucurii,
Nu un pământ ce-așteaptă, îndată ca să vii.

M-ai dus pe-adânc de mare, în valuri m-ai lăsat,
Ai vrut să strig spre Tine, și Doamne... am strigat,
Să înțeleg că omul, el e nepăsător,
Să înțeleg că-n ceruri, eu am un ajutor.

M-ai dus sa beau paharul, cel plin de-amarăciune,
Ca sa-nțeleg că lumea, e o deșertăciune,
Dar m-ai lăsat Isuse, din Tine sa gust eu,
Ca-ntruna să te caut, iubite Dumnezeu.

M-ai dus sa văd și bezna, acea întunecată,
Ca să cunosc lumina, de Tine ce-i lăsată,
Cu umbrele străine, în ea Tu m-ai lăsat,
Ca eu să strig la Tine, și Doamne... am strigat.

M-ai dus în suferință, m-ai dus și în cuptoare,
Tăceai atunci când Doamne, treceam prin strâmtorare,
Să-nvăț pe drumul crucii, spre cer să mă târăsc,
Și-n vremurile grele, vre-o dat... să nu opresc.

M-ai dus sa văd apusul, și-un răsărit de soare,
Să simt ai vrut zăduful, departe de izvoare,
Ai vrut doar în picioare, mereu eu să rămân,
În orice lupt-apare, cu-adâncul cel păgân.

Că te-am aflat pe Tine, în încercări... durere,
Că ți-am simțit și gustul, când Doamne eu beam fiere,
Este marea minune, ce-n viață am văzut,
E cum eu printre grele, pe Tin' te-am cunoscut.

Minune este Doamne, că ești Tu lângă mine,
Îți simt mereu prezența, mai mult... printre suspine,
De văd că vine timpul, ce va fi unul greu,
Nu-s trist... că-n el de Tine, am parte eu mereu.