De-aș trece valea umbrei morții

De-aș trece valea umbrei morții,
De Tine tot nu m-aș lăsa,
Mi-ai dat un rost Tu mie-n viață,
Să gust mi-ai dat iubirea Ta.

De-ar fi să-mi fie gura plină,
De jale și amarul greu,
Tot Ție Doamne vreau cântarea,
Să-ți dăruiesc Iubitul meu.

De-aș trece printr-un plâns amarnic,
La Tine gândul meu ar fi,
Te-aș căuta și-n noaptea care,
Să plece ea nu și-ar dori.

Te-aș căuta cu dor de ceruri,
Chiar dacă greu în ea-mi va fi,
Chiar dacă pleoapele-mi greoaie,
Adesea-n noapte-or obosi.

De Tu m-ai duce prin zăduful,
De arșița ce-i în pustii,
Eu tot mi-aș îndrept-alergarea,
Spre clipa când o să revii.

Nu vreau ca să mă las de Tine,
Ești tot ce am, tot ce-am dorit,
Ești dragostea desăvârșită,
Mi-e sufletul îndrăgostit.

Iubesc cereasca Ta chemare,
Și bunătatea ce o ai,
Iubesc și mila ce întruna,
În dreptul meu ți-o arătai.

Și azi o văd că-n încercare,
Cu pace Tu m-ai îmbrăcat,
Să birui lupta grea și mare,
Cu cel ce este-nverșunat.

Iubesc prezența Ta divină,
Ca să mă satur n-aș putea,
De Tine și a Ta iubire,
Ce-mi este scut în vreme grea.

Doar Tu mi-ai mai rămas iubire,
Ești tot ce am pe-acest pământ,
Mi-e inima de Tine plină,
Dar eu te am mereu și-n gând.

Chiar de mă treci sub umbre negre,
Eu după ele voi privi,
Să întâlnesc a Ta privire,
Care mereu mă va-ntări.

Nu vreau ca să mă las de Tine,
Căci fără Tine Dumnezeu,
Sfârși-voi pe al morții plaiuri,
S-ajung pe ele nu vreau eu.

Aș vrea ca dincolo de stele,
Să odihnesc când voi pleca,
Vreau dincolo de-acele vremuri,
Ce ne despart... s-ajung aș vrea.

Cu Tine-o-ntreagă veșnicie,
Ca să petrec Iubitul meu,
Pe plaiurile ce-s visate,
De sufletu-mi flămând mereu.
Amin