De-aș putea să strig mai tare

De-aș putea să strig mai tare, ooo... Isuse aș striga,
Să n-audă doar pământul, ci și-mpărăția Ta.

Căci o mare apăsare, a umplut azi pieptul meu,
Vreau să-mi spui Isuse mie, astăzi oare unde-s eu.

Căci mă duce o putere, să cunosc ce nu aș vrea,
Mă cuprinde o durere, să o duc nu pot... e grea.

Mă apleac-atât de tare, încât Doamne cad mereu,
Nici privirea-n sus Isuse, s-o ridic nu pot... mi-e greu.

Ea mă poartă prin văzduhu-n care Doamne am văzut,
Luptele atât de crunte, să le văd eu nu am vrut.

Îmi aduce multe gânduri, care îmi șoptesc mereu,
Că sunt singu eu în viață, părăsit de Dumnezeu.

Îmi aduce-o clătinare, ooo... Isuse n-o lăsa,
Ca să rupă ea din mine, dragostea... care-i a Ta.

Să ți-o dăruiesc doar Ție, mi-aș dori Isus iubit,
Dar o umbră din puterea, celui rau azi m-a trântit.

Chiar de stau întins azi Doamne, vreau să știi că gândul meu,
Este-ntruna înspre Tine, căci eu vreau să fiu al Tău.

Oricât de întunecată, este lumea ce o văd,
Inchid ochii, zbor spre Tine, căci nu vreau ca să mă pierd.

Chiar de sunt legat în lanțuri, care răni azi mi-au făcut,
Nu vreau să robesc pământul, căci eu te iubesc prea mult.

Ultima a mea suflare, ea va fi doar pentru Tine,
Oricât mi-ar târâ ființa, cel ce-i rău printre ruine.

Chiar dacă-mi închide gura, gura mea ea va tăcea,
Dar a inimii Isuse, s-o închidă... n-ar putea.

Ție-ți va cânta pe drumul, care este-atât de greu,
Nimeni nu poate vre-o dată, s-o oprească Domnul meu.

Poate ochii să-mi închidă, a mea gură ca să tacă,
Dar ca ea sa te iubească, s-o oprească... n-o să poată.

Doamne... Tatăl meu din ceruri, te rog inima ce-ți cântă,
S-o asculți în clipa-n care, cel ce-i rău o vrea el frântă.

Să nu lași acea iubire, ce o poartă-n ea mereu,
Să o fure ura Doamne, sau furia celui rău.

Pe-a Ta mână azi Tu poart-o, doar acolo ea va fi,
Inima ce-i împlinită... fericită-n orice zi.

De îți va simți cădura, ea va fi mulțumitoare,
Plină de a Ta căldură, pe-al Tău braț mereu să zboare.