De-aș fi.fost un fir de iarbă

De-aș fi doar un fir de iarbă,
Fericit mereu aș fi,
Căci m-ar crește ploaia sfântă,
Soarele m-ar încolți.

Cerul m-ar privi întruna,
Minunat ar fi mereu,
Ca să fiu doar sub privirea,
Celui ce mi-e Dumnezeu.

Iar de-aș fi o floare mică,
Eu mereu voi dărui,
O mireasmă-mbietoare,
Celui ce mă va-nflori.

Stelele mi-ar fi și luna,
Cei care mă însoțesc,
N-aș fi singură o clipă,
Sunt în doi sunt cei ce iubesc.

Și o apă curgătoare,
Mi-aș dori eu ca să fiu,
Căci aș fi minunea care-o,
Face Domnul în pustiu.

Aș fi-o mare fericire,
Pentru cei ce îl pășesc,
Aș putea-ntări puterea,
Celor care obosesc.

Iar de-oi fi un vis în noapte,
Voi fi cel mai fericit,
Știu ca aș ajunge-n locul,
Unde totu-i infinit.

Căci spre el îmi zboară gândul,
Și în noapte și în zi,
Să visez nu vreau o clipă,
Pe pământ a mă opri.

Iar dacă aș fi o frunză,
Vreau de cântul unui vânt,
Ca să fiu aici purtată,
Către locul cel mai sfânt

O cântare de-nălțare,
Să deschidă ar putea,
Cerul norii când se-arată,
Ca să trec de vremea grea.

Orice-aș fi... aș vrea sa-mi fie,
Fața către Dumnezeu,
Doar El poate să mă facă,
Fericit să fiu mereu.

De sunt frunză, de sunt floare,
Sau un fir ce-i încolțit,
Vreau să fiu doar în iubirea,
Celui ce-i nemărginit.
Amin.